otilia.stangaciu (isac)

Despre clasa pregătitoare

2012-02-07T14:12:00.000+02:00

Pentru că și eu voi fi anul acesta cobai, alături de ștrumfii de 5-6 ani pe care îi voi lua în primire, am început documentarea..
Pentru cei interesați, găsiți aici broșura care conține un minimum de informații pe această temă. Oricum, lucrurile vor fi clare (sau aproape clare) abia peste câțiva ani, așa că recomand tuturor să nu se agite în încercarea de a se lămuri prea mult!

Domnule Pleșu, mă înclin!

2011-10-23T09:04:00.001+03:00

În toată săptămâna ce a trecut am citit atât de multe despre Huidu, de parcă am așteptat mereu să găsesc articolul domnului Pleșu. Îl găsiți aici, iar eu spun că nu e pierdere de timp dacă aruncați un ochi!

Nunta lui Borcea, bat-o vina!

2011-08-28T10:58:00.000+03:00

Pentru nunta (prea) faimosului Borcea au curs cernelurile presei valuri-valuri....ce meniu are la nuntă, ce-i dă fostei soții și ce nu-i dă....și tot așa.

Întrebarea ce mă frământă pe mine este de ce atâta popularizare a unui caz cât se poate de josnic: a avut viață dublă timp de 7 ani, cât a luptat pe două fronturi, zbătându-se (săracul!) între soție și amantă, a ales să își părăsească familia pentru o femeie cu 15 ani mai tânără....

Niciodată nu am auzit nimic critic la adresa trioului conjunctural, niciodată nu am înțeles să se fi pus în discuție nivelul său de moralitate (?) sau câtă încredere poți acorda cuiva care se comportă așa. Desigur, el este exponentul unei categorii de bărbați mediatizate atât de mult, încât a intrat în subconștientul multora drept reper absolut. Setea de cancan și nevoia presei de a atrage cât mai mulți cititori sprijină deformarea realității și crearea unei societăți alienate.

Nu îmi amintesc să fi citit prea des în presă despre familii fericite,așezate la casa lor, care își văd de consoartă și copii, care se îngrijesc de sufletul lor și tot așa. Nu țin minte să fi văzut/ auzit de curând altceva decât scandaluri, petreceri deocheate, divorțuri, înșelătorii și tot așa.

Până la urmă, unde este rolul educativ al presei, despre care se tot spune atât?

Poate ar trebui să ne dea de gândit

2011-07-20T08:24:00.001+03:00

Citind aici despre foamete și sărăcie, mă gândesc că poate ar fi cazul să ne schimbăm nițel optica în ceea ce privește fericirea și puterea de a ne bucura de ceea ce avem. Ba, mai mult, poate ar trebui să ne oprească pentru o clipă din goana după bani - mai mulți, și mai mulți....

De la cazul Borbely la cum sa distrugi imaginea unei persoane publice

2011-07-15T09:21:00.001+03:00

Trebuie să mărturisesc că de la o vreme nu mai sunt la curent cu tot ce mișcă, iar de ministrul Laszo Borbely nici n-am auzit până de curând. Acum am aflat de el, dar contextul nu îl avantajează defel: în mijlocul scandalului atât de mediatizat.

Nu sunt abilitată să verific dacă e vinovat sau nu (nici nu știu dacă mă interesează, la câte golănii se petrec la tot pasul), nu îmi doresc să îmi dau cu părerea despre traficul de influență, deoarece mă interesează altceva: ce se întâmplă cu imaginea lui, ca om public.

Din câte am înțeles, ancheta abia a început, deci nu avem certitudinea că acuzațiile sunt fondate.Cu toate acestea, eu -muritor de rând - de fiecare dată când voi mai auzi de el, voi face asocierea cu acest scandal. Tot eu, muritorul, nu am răgazul să aștept până se încheie ancheta - în ceea ce îl privește, părerea mea deja a prins contur!

Adesea chiar și presa, cea care a adus pe agenda noastră subiectul acesta, uită să urmărească anchete ce se întind de-a lungul anilor. Dar chiar și dacă peste doi ani mi-ar spune că nu s-au confirmat suspiciunile, m-ar mai interesa? Chiar mi-ar schimba părerea deja formată?

Deși a trecut multișor timp, nu pot uita momentul când am citit dintr-un ziar de scandal niște acuzații urâte tare aduse unui magistrat pe care îl cunosc. Da, pot băga mâna în foc că nu a fost adevărat nimic din cele scrise, dar nu asta mă doare acum, ci doar faptul că omul respectiv și-a construit imaginea în ani de zile, a muncit pentru fiecare părticică din ceea ce este, iar un demers jurnalistic neprofesionist a reușit să zdruncine totul. Uite așa, pentru că nici un om de rând nu stă să facă anchete sau să desfacă firul în patru. Își formează o părere și atât!

In acelasi spirit....

2011-07-14T18:30:00.000+03:00

Eu școlăresc, tu școlărești...

2011-07-14T16:03:00.011+03:00

Cu ce-aș putea să îmi fac apariția pe aici dacă nu cu un subiect despre mult iubita școală :))?

Despre rezultatele la bac s-a scris și s-a tot scris, așa că nu ma spetesc să le mai prezint și eu; problema mea, însă, pornește de la acestea și merge undeva, departe: ce e atâta tam-tam pe marginea lor, de vreme ce toată lumea știe cam care e starea învățământului actual? Oare își imagina cineva că avem un sistem educațional de înaltă clasă, aliniat la standarde ultraînalte? Dacă da, oare cine e acela cu o imaginație atât de bogată??

Nu, oameni buni, hai să recunoaștem că știm cu toții ceea ce se petrece în școli, în general. Despre motivele pentru care s-a ajuns aici iarăși știm cu toții: păi cine îndrăznește să se ia de prințișoru` lu` mama, că-i arăt eu, mă duc eu la școală și să vezi ce pățește el?! Ca să nu mai spun de replici arhicelebre precum: Nu știu, doamnă, ce să-i fac, că nu vrea să asculte deloc! Nu știu dacă la urmă trebuie menționate blazarea și superficialitatea unora (a se citi multora) dintre profesori, dar e un factor important, oricum.

Până aici, nimic nou, adevărat? Despre remediile găsite pentru starea învățământului actual iarăși nu vreau să vorbesc pentru că sunt mult dezbătute și deloc puse în practică. Și, mai mult decât atât, nu-și găsesc locul într-o societate bolnavă de la rădăcini...

Până la urmă, care e marea mirare în ce privește rezultatele slabe (iar dacă se mai oferea transparență și la corectare, erau și mai și) de la bacalaureat? De fapt, ce n-am știut și am aflat acum?

I am back!

2011-07-14T15:50:00.004+03:00

După o lungă perioadă de timp, în care s-au întâmplat muuulte și mărunte, pot spune că m-am întors la o mai veche dragoste...blogăreala! Acum sper să îmi și dea voie timpul, inspirația, și..., și ...

Despre inundaţii şi nu prea

2010-07-03T15:52:00.011+03:00

Urmăresc cu strângere de inimă ştirile despre inundaţii. Nu, nu vreau să ma aliniez celor care prezintă an de an cauze, efecte, vinovaţi etc., ci să mă opresc asupra unui alt aspect: oamenii din background-ul acţiunii de salvare.

Priveam siderată un reportaj din partea Moldovei, în care unii localnici afectaţi de inundaţii "aruncau cu pietre" în soldăţeii din echipajele menită să salveze vieţi. Auzeam acuzaţii care mai de care mai siropoase, menite să facă audienţă: că n-au vrut să salveze nu ştiu ce, că nu s-au băgat în apă, că nu ... ,că nu... .

După cum era prezentată situaţia, imaginaţia mi-a zburat spre un vârf de deal, înconjurat de ape, în vârful căruia se află un birt, iar soldăţeii trimişi în misiune joacă o miuţă, beau o bere şi spun bancuri ieftine ce-i vizează pe "ăi de jos".

Dar NU, eu sunt convinsă că nu a fost chiar aşa: am văzut soldăţei înotând prin apa până peste brâu ,în timp ce cărau în spate oameni bătrâni, i-am descoperit patrulând în timpul nopţii în zone urâte tare şi mi-am imaginat cât de delicată este postura de a forţa oamenii să-şi părăsească întreaga agoniseală.

Mi-am amintit de anii în care stăteam la rând câteva nopţi pentru a ajunge la Sfânta Parascheva şi au reînviat în mintea mea imaginile soldaţeilor obosiţi, stresaţi, înjuraţi, înfometaţi... Cine avea grija lor? Cui le păsa de ei? Oare ei nu sunt tot oameni?

Cu această ocazie, mi-am dat încă o dată seama că e la îndemâna oricui să înjuri, să cerţi şi să acuzi... Noi, poporul ospitalier, draguţ şi drăgălaş (hmm!), probabil că avem o predispoziţie nativă spre critică, spre mocirlă şi, vorba prezidentului, spre tzătzeală. Şi toate acestea, din păcate...

Şomajul - problema fizică, psihică, etică şi estetică

2009-12-11T19:06:00.008+02:00

Citeam aici un articol despre numărul şomerilor actuali. Gândul mi-a zburat spre tragismul situaţiei fiecăruia din cei care stau acasă.

Problema şomerului cuprinde atât de multe faţete, încât nici nu ştiu dacă reuşim să le numărăm pe toate. Astfel,

aspectul financiar: când nu ai cu ce să cumperi lucrurile de bază, parcă nu eşti om; nesiguranţa zilei de mâine, plus imposibilitatea de a oferi copiilor cele necesare te prăbuşesc psihic;

dimensiunea socială: doar atunci când nu mai trebuie să spui somnorosul "Bună dimineaţa" şi portarului, şi gardianului ori femeii de serviciu, realizezi cât de importanţi erau cei din jurul tău; da, ştiu, tot ei îţi creau adesea şi probleme, însă EI colorau viaţa ta! Acum, mai schimbi câte o vorbă doar cu 1-2 persoane, mereu aceleaşi. Au dispărut bârfele, oamenii noi pe care îi cunoşteai cu diferite ocazii, au dispărut şicanele..toate s-au dus!

din perspectiva psihicului tău, ai adesea sentimentul că eşti un om pierdut; deja nu mai ai toate cele pe cap, cât să îţi ocupe timpul, şi cât e ziulica de lungă nu contabilizezi decât eşecurile pe care le-ai avut sau le prognozezi pentru perioada următoare. Ce să te facă să speri la mai mult sau la mai bine?

estetic, eşti mai urât: nu mai ai bani de creme şi saloane, dar nici nu mai ai niciun chef să te gândeşti la tine. Chipul tău nu mai este vizibil zdruncinat de numărul orelor de serviciu, dar apar brazdele neliniştii mai tare ca oricând!

Cât priveşte timpul, da, ai mai mult liber, dar pofta de viaţă s-au dus pe apa Sâmbetei! Odată cu mai multul timp liber, dispare şi puterea de gestionare eficientă a timpului, pe care cândva erai forţat să o ai. De cele mai multe ori, cei care stau acasă nu reuşesc să facă nici jumătate din ceea ce făceau, pe lângă serviciu, atunci când erau angajaţi.

Din păcate, cunosc oameni de toate vârstele care sunt în această situaţie. Ştiu studenţi care încearcă să găsească un loc de muncă, licenţiaţi care încă nu şi-au găsit locşorul, oameni pe care îi plâng copiii acasă sau care sunt aproape de pensionare....

Nimeni nu poate să înţeleagă ce înseamnă astea toate decât dacă trece prin ele. Ce-i drept, mai bine să nu mai înţeleagă nimeni şi să nu mai treacă nimeni prin aşa ceva!

În cât timp îţi iei apartament

2009-12-06T13:37:00.008+02:00

Nu mi-am dorit niciodată să slăvesc un regim care, teoretic, a murit demult eu. Întotdeauna am zis "Doamne fer`!" când a fost vorba de îngrădirea libertăţii de exprimare, dar am sentimentul că multe din cele petrecute atunci erau mai ok.

Exemple ar fi cu nemiluita ... jobul după absolvire sau casa (!) sunt doar câteva din multitudinea de exemple care confirmă că, din acest punct de vedere, viaţa era mult mai uşoară.

În prezent, un apartament cu 2 camere costă nu mai puţin de 1.600.000.000 LEI!!! O, ho, ho, dragii moşului, eu câştig aprox. 100 de milioane într-un an, deci banii aceştia i-aş avea în nu mai puţin de 16 ani, timp în care eu nu mănânc, nu beau, nu circul nici până la mama măcar, cât să nu-mi uzez papucii pe care îi am deja, nu mai vorbesc de vreo carte, vreun curs de perfecţionare...Doamne, de unde aşa ceva? 16 ani fără nimic, nimic, nimic!

În aceste condiţii s-a inventat creditul pe care îl laşi moştenire copiilor, urmând să îl termine ei de achitat, după ce tu ai făcut asta măcar 20 de ani.

În asemenea condiţii, cât timp te trezeşti noaptea să te gândeşti de unde mai poţi face rost de bani pentru a fi pe linia de plutire, cum să mai fii eficient la serviciu, cum poţi să te simţi bine cu tine şi cu cei din jur?

Din păcate, cei mai mulţi români în situaţia aceasta se află...

Gripa porcină, o altă nebunie

2009-12-01T08:47:00.003+02:00

Da, da, o nebunie curată şi cu gripa porcină!

Din punctul meu de vedere, faimoasa epidemie catastrofală este un produs media, este copilaşul mesajelor incisive, înspăimântătoare, difuzate constant de toate posturile radio, tv. Şi de ziare!

Eu sunt de acord că gripa porcină e o problemă şi lumea trebuie informată , dar de la a informa la a construi poveşti apocaliptice -e cale lungă!

Da, da, au murit nişte oameni care au avut ŞI gripă porcină, dar în acelaşi timp mai aveau ALTE BOLI GRAVE. De fapt, cine vine să spună public că gripa nouă a fost problema, nu bolile în discuţie?

Personal, nu sunt de acord cu vaccinul antigripănouă. Vreau să văd cine i-a studiat efectele adverse, cine l-a testat aşa cum se procedează cu toate medicamentele, cine i-a urmărit evoluţia în timp? Sau nu, nu e necesar?

Politichie de doi bani

2009-12-01T08:34:00.002+02:00

Ce mă doare cel mai tare este că această campanie electorală mă determină să abandonez cu totul televiziunea, una din marile mele iubiri.

Pentru mine, TV a însemnat dintotdeauna ştiri şi niciodată filme, desene animate (nici măcar când eram copil!) sau emisiuni banale de divertisment. Ştiam că deschid televizorul, îmi iau porţia de info şi cu asta basta.

Acum, ştirile s-au dus pe apa sâmbetei. Canale de televiziune care se doreau a fi cu prestigiu s-au băgat în mocirlă mult mai tare decât era admisibil. Antenele şi Realitatea, două din cele mai populare canale de ştiri, parcă şi-au pierdut şi ultimul dram de verticalitate.

Am înţeles mereu că, de vreme ce sunt posturi private de televiziune, nu pot să rămână perfect neutre, însă ceea ce se petrece acum depăşeşte orice putere de înţelegere a unui om normal, apolitic, dornic să descopere mereu ceva nou. Şi mai ştiu că mesajul explicit poate prinde bine în rândul oamenilor rudimentari, needucaţi etc., dar, în acelaş timp, face greaţă unui alt segment din populaţie.

Deşi nu am fost la vot în primul tur (da, da, mă puteţi acuza de ce vreţi! am devenit inertă la tot circul politic), la al doilea tur îmi vine să merg numai pentru a sfida mesajul media. Sic!

Repetentia - o solutie?

2009-07-27T08:18:00.004+03:00

Citesc adesea stiri despre copiii care fac tot felul de traznai, care de care mai deocheate. Ma minunez aproape de fiecare data cand este vorba despre elevii care nu au reusit sa promoveze un anumit an scolar.

Mi se pare o mare anomalie sa lasi un elev repetent, in contextul in care statutul scolii actuale este tot mai subred. Principiul "cat oferi, atata primesti" ar trebui sa fie universal valabil, iar dascalii- sa cumpaneasca mult mai mult atunci cand doresc sa sanctioneze un elev in acest mod.

Am simtit uneori cum mi se face pielea de gaina vazand ca eu imi dau duhul explicand nu stiu ce, iar unii elevi socotesc in gand cat mai au de asteptat pana incepe serialul lor preferat sau cate niveluri dintr-un joc electronic trebuie sa mai parcurga. Da, e deprimant, e agasant, dar nu trebuie sa uitam cate metehne are invatamantul actual. Faptul ca il sanctionezi pe elev dandu-i o nota mica nu inseamna ca data viitoare nu se va gandi la aceleasi lucruri si, bonus, ca nu va da constant aprobator din cap, cat sa ti se para ca esti cel mai interesant dascal.

Eu vad sanctiunea ca un indemn spre indreptare. Repetentia, insa, e o extrema care conduce intr-o proportie uriasa la esec scolar. Eu nu am intalnit multi copii care, in urma repetentiei, sa se caiasca pentru absenteism sau pentru ca nu au iubit nu stiu ce disciplina si in anul urmator sa exceleze. Si ma gandesc la mine: de cate ori un prof de-al meu m-a incurajat, am incercat sa dau si mai mult, ba l-am simtit si prieten. In schimb, rebela de fel, toate sanctiunile marunte primite (si considerate de mine nejustificate sau prea dure) s-au reflectat adanc in atitudinea mea fata de el.

Mereu m-am intrebat cine se face responsabil pentru sinuciderile in randul copiilor, pentru plecarile hai-hui, pentru toate aceste comportamente deviante. Iar raspunsurile gen mass-media, parintii etc. imi par insuficiente, vagi si derizorii.

Si atunci, repetentia nu cumva adanceste o criza deja existenta?

Later edit

2009-07-17T18:34:00.002+03:00

A trecut examenul, s-au afisat si rezultatele: 9.45 si-s prima din judetul meu. Bon, bon, lauri, chestii...... si?!!! In Iasi - nexam posturi, in apropiere nexam! Vorba lui Caragiale Eu cu cine votez?Eu cu cine votez?

Exasperarea de vară - titularizarea

2009-07-14T06:54:00.006+03:00

Cred că an de an îmbătrânesc cu câte 5 ani...

Vara mi-am început-o, ca în vremurile comuniste, cu activitate muncitorească. După câteva zile absolut memorabile de supraveghere la bacalaureat, a venit şi rândul meu să trec iarăşi în bancă pentru încă un examen: titularizarea.

Examenul de titularizare îmi pune nervii pe bigudiuri. Şi nu, nu prin complexitatea subiectelor, că doar nu e mai dificil decât cele la care vroiam neapărat 10 în timpul facultăţii, ci prin sinuozitatea traseului pe care îl ai de parcurs până la examen. Aceasta însemnând:
1. pregătirea unui convoi de acte, care mai de care mai stupide, ce înseamnă BANI mulţi, frate!
2. statul la nişte cozi interminabile, asemeni oilor care aşteaptă să fie date în strungă, pentru depunerea dosarului; să nu uităm cât de frumos se ceartă unii şi ce acuze de bon ton se aduc în toate aceste ore interminabile!
3. revenirea la centru pentru a verifica data la care trebuie sa ajungi iarasi aici sa validezi dosarul;
4. validarea dosarului, dar nu înainte de a sta la cozi, că doar nu trebuie să lipsească aşa ceva din meniu;
5. examenul de titularizare - finally!!
6. mai vizitezi de câteva ori centrul de examen să vezi când se afişează rezultatele;
7. unii mai fac un drum şi pentru contestaţii: evident, la acelaşi centru;
8. repartizarea: o altă zi din viaţa ta pierdută efectiv.

Se presupune că o notă măricică şi un asemenea traseu parcurs cu conştiinciozitate rezolvă problema vieţii: postu`. Da` de unde!!!! E doar o aparenţă, indusă oarecum de mesaje gen "mii de posturi pentru nu ştiu ce catedră", "mii de candidaţi buluc, de parcă s-ar da miere".

Nu îmi amintesc dacă am luat sub 9 vreodată la acest concurs, pe care l-am dat de multişoare ori. Problema începe de aici încolo: şi??? la ce-ţi foloseşte???

Imi amintesc de versurile celebre: Vreau să emigrez/ în Americaaaaaaaaaaaaaa

Mi-e scârbă...

2009-06-09T14:52:00.001+03:00

Au fost alegeri....mda....ce mai vor şi aştia....greaţă, greaţă, greaţă....

Dileme mari, nu glumă!

2009-03-21T18:49:00.005+02:00

Intr-o patiserie, dorind să cer binecunoscutele prăjituri denumite "Emiliano". Stupefacţie mare atunci când mi-am dat seama că nu ştiu genul prăjiturii! :))

Pentru a primi un ecler, solicit...un ecler, pentru o îngheţată- redundant să mă repet, dar pentru emiliano....este un el? Mie personal nu-mi sună nici un emiliano, nici o emiliano! Cum o fi corect, chiar habar n-am!

Stând şi despicând firul în patru, mi-am dat seama că şi altora le-a cam sunat aiurea, de vreme ce am auzit vehiculată şi versiunea "emiliană".

Mihaela Rădulescu: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă...

2009-02-05T20:07:00.006+02:00

După o lună de zile în care nu am avut timp decât cel mult să deschid calculatorul şi să-mi verific mailul, iacătă că a venit şi vremea mea. Libertateee, vacanţăăăăă...youpyyy!!!

Astăzi de cu dimineaţă mi-am spus că e ziua în care mă voi simţi cucoană, că măcar o dată la nu ştiu cât timp merit şi eu asta:)) . M-am trezit de foarte dimineaţă şi mi-am început siesta: cafeluţa, presa pe lung şi pe lat.... Astăzi am avut timp (minunee!) şi de cancanuri. Pe lângă articolele mass-media citite buche cu buche, am avut timp să studiez şi comentariile cetitorilor.

M-a frapat. Mihaela Rădulescu. Articolele la adresa ei. Nu, nu, nu m-a şocat atitudinea ei libertină. E om, femeia :d! M-a dezgustat, însă, îngustimea altora care cârcotesc pe margine.

M-a enervat faptul că se discută atât de mult despre firea ei libertină, ajungându-se până la răstignirea ei. Nu ştiu de ce, dar muuulte din personalităţile lumii au avut "pete negre" cu nemiluita. Dacă Ştefan cel Mare era cam iubăreţ şi între două războaie mai învârtea minţele unei gâsculiţe înseamnă că nu a ajuns sfânt şi, mai mult, înseamnă că nu a fost un domnitor superok? Sau dacă Marin Preda (sper să nu mă înşel) a murit mort de beat, înecat în propria vomă înseamnă că nu a fost un mare scriitor ?

Din punctul meu de vedere, aceeaşi situaţie e şi cu madam Rădulescu. De vreme ce are (sau a avut) audienţă mare, înseamnă că o fi fiind ceva de capul ei. Pe mulţi i-am auzit spunând acum ceva vreme că e deşteaptă, frumoasă, pe mulţi i-am auzit spunând după evenimentul cu Dani Oţil că e o ratată. Oare s-o fi ştirbit deşteptăciunea peste noapte, oare i-au dispărut calităţile brusc şi instantaneu?

Personal, nu o urmăresc, nu o simpatizez şi nici nu o antipatizez, discut despre ea doar pentru că o cunoaştem cu toţii şi atât.

Doar mă gândesc că ar trebui să învăţăm să descoperim şi să apreciem calităţile unui om, şi mai puţin să fim mereu pregătiţi să vânăm defecte. Poate ar fi înspre binele psihicului nostru...mă gândesc!

Criza si efectele miraculoase

2009-02-03T23:33:00.005+02:00

Dom`le, că-i criză ştie toată lumea, măcar de la televizor dacă nu din propriile buzunare. Că nu sunt bani, că nu sunt locuri de muncă, că trebuie ca scumpirile de azi să fie întregite de cele de mâine...Până aici, dureros.

Mai dureros decât atât mi se pare, însă, specula de lângă criză. Ştiam (măcar din cărţi, dacă nu şi din realitate) că pe timp de ...secetă, mulţi se îmbogăţesc, dar parcă nu mă aşteptam să aud atâtea în stânga şi în dreapta mea.

Îmi povestea o colegă cum un manager-de-firmuşoară şi-a chemat angajaţii la el în birou şi i-a anunţat că salariile lor se vor diminua cu 50%. Cum de ce? Că e criză! Resimţită au ba la nivelul firmei....mai contează?

Criza cea urâtă face ca sporurile bugetarilor să dispară mai toate, ca măririle salariale să intre în categoria viselor plăcute, ca numărul depresiilor şi suicidurilor să se mărească exponenţial. În schimb, există şi o parte roză: se alocă anul acesta nişte sume fabuloase pe la ministere. Cred că aţi văzut cu toţii cu ce procent a crescut bugetul de la Ministerul Transporurilor....doar e criză!

Până unde ţine realitatea şi de unde începe ficţiunea, Dumnezeu ştie. Din păcate, sunt nevoiţi să resimţim pe buzunarele noastre şi una, şi alta..

Concursurile şcolare şi nu numai

2009-02-03T11:31:00.008+02:00

De ceva timp am intrat în febra concursurilor şcolare. De regulă, sunt un om căruia îi plac competiţiile, confruntările etc. chiar dacă, de-a lungul timpului, am încercat şi ipostaza de învingător, şi pe cea de învins. De data aceasta, situaţia e niţel mai complicată:

Cu două zile înainte de a lua vacanţă, un copil extrem de drag mie m-a întrebat cu oarece sfială: "Doamna, dar sunt aici (în culegerea cu posibile subiecte) lucruri pe care noi nu le-am făcut. Oare să mai merg la concursul de sâmbătă?". Întrebarea lui m-a cam lăsat perplex. Probabil că atinsese un punct nevralgic de-al meu.

Concursurile şcolare sunt extrem de perverse. Nu ştiu până acum cum erau, dar de câţiva ani, de când profesez, simt că ceva e putred tare la mijloc. Parcă ne-am hotărât cu toţii să nenorocim generaţii....Goana după punctaje măreţe, după distincţii şi onoruri pare că ne transformă în roboţei fără cap.

Materia de bază, o ştim cu toţii, este alambicată şi greoaie. Pentru a putea fi campioni la astfel de concursuri, noi, cadrele didactice care ne dorim numele scris "în frunce", plusăm şi mai mult, şi mai mult... La concursuri, evident, se depăşeşte adesea până şi acel "şi mai mult" pe care îl exersăm noi cu elevii, că doar trebuie să se facă o departajare!

Să nu vă imaginaţi că m-au frustrat rezultatele concursurilor. Până una alta, pot spune că elevii mei stau minunat la acest capitol. Numai că uneori îmi vine să trag aer în piept şi să întreb "Ce e cu toate acestea?".

Pledăm pentru inovaţie şi reformă într-o lumă inertă şi amorfă, în care nimic nu se mai schimbă. În bine!

Un an nou...

2008-12-31T19:51:00.007+02:00

Doamnee, e prima dată când am emoţii în noaptea de Revelion! Se pare că timpul nu poate fi păcălit şi pentru mine numerărătoarea inversă deja începe.

În 2009 va trebui:
*să finalizez masteratul şi să îmi dau dizertaţia;
*să îmi dau examenele de înscriere la doctorat (şi să le şi iauu :(( );
*să îmi găsesc un locşor al meu;
*să încep clasa a IV a cu ştrumfii mei gălăgioşi şi simpatici;
*să merg la doctor şi să rezolv o problemuţă mai veche pe care o tot amân;
şi, nu în ultimul rând, ...ta-dam-ta-tam.......

Uff, că greu an se arată la orizont! Ehh, şi ca să îmi mai ridic niţel moralul, trebuie să recunosc că 2009 mă cam sperie, dar este un an care îmi va plăcea cu siguranţă :))!

Un site de care m-am îndrăgostit

2008-12-30T14:56:00.006+02:00

Deşi vizitez multe site-uri specializate pe schimbul de cărţi, parcă niciunul nu reuneşte atâtea avantaje precum scribd: rapiditatea descărcării, lipsa unei limite de download, existenţa motoraşului de căutare după diverse criterii etc. etc.

Aici am găsit cărţi pe care le căutam, dar şi volume de care nici nu ştiam că există şi pe care le voi lista cu siguranţă în zilele ce vor urma. Eu spun că merită analizat!

De ce-am crescut prea mare, Moş Crăciun?

2008-12-27T11:08:00.002+02:00

De ce-am crescut prea mare, Moş Crăciun,

Şi-n cartea ta m-ai şters dintre copii ?

Opreşte săniuţa ! Hai, fii bun !

Te-aştept măcar o dată să mai vii…

Azi nu râvnesc la sacul tău din spate

Şi nici la dulciuri sau la jucării.

Mi-e dor de tine, MIT de bunătate,

De nerăbdarea de copil, că o să vii…

Mi-e dor de-a ta mustaţă de fuior,

De albul bărbii lungi de vată,

Lipită-n grabă, strâmbă uneori,

De vorba ta blajină, tremurată.

De duioşia ta când ascultai

Prinosul meu de poezii şoptite,

Atunci când pentru mine coborai

Pe pârtii, cu steluţe troienite.

E mult de-atunci… Azi, straiu-ţi de poveste

L-am regăsit uitat în naftalină,

Nimic din acea vrajă nu mai este,

Doar neaua, ca atunci, cade-n grădină.

Printre nămeţi, pe drumul troienit,

Azi, ce n-aş da să-mi vii, moşnege bun!

Eram atunci atât de fericit…

De ce-am crescut prea mare, Moş Crăciun?

De ce să munceşti când poţi sta degeaba

2008-12-16T22:49:00.004+02:00

Un articol de pe 9am.ro, dar, mai ales, comentariile pe baza acestuia, mi-au reînviat o boală mai veche. Mă doare faptul că, din păcate, pare o soluţie mai ok să stai degeaba decât să munceşti.

Cei mai mulţi dintre noi preferă să trăiască din ajutorul de şomaj, alocaţia copiilor sau din pensia de boală, făcută cu zeci de intervenţii pe la spitale. E trist că această stare de fapt a cuprins, în egală măsură, bătrâni, adulţi, tineri, copiii.... Încetul cu încetul vom uita ce înseamnă să munceşti!

Lipsa de motivaţie financiară a unui serviciu derizoriu, dar, mai ales, comoditatea, împing românii spre faliment spiritual. Uită să mai gândească, uită să îşi mai dorească ceva şi ajung să se complacă într-o stare de "continuă lăuzie"....

În timp ce un salariat duce în spate doi asistaţi social, ce progres poţi să ceri de la ţara ta?

O curiozitate personală

2008-12-08T19:45:00.003+02:00

Stau uneori şi mă întreb cât de "gri" suntem cu toţii adesea. De pildă, nu pot găsi o explicaţie plauzibilă pentru faptul că suntem obişnuiţi să cerem de la cei din jur mult mai mult decât oferim.

Ne place tuturor să cuvântăm despre cinste, omenie, despre curaj şi fidelitate. Dar dacă este să ne luăm la bani mărunţi, vedem (cei mai mulţi, poate că nu toţi) că adesea rămân toate pledoariile noastre atârnate în aer, fără vreun suport concret.

*nu ne place nicidecum să fim minţiţi şi, totuşi, minţim cu înverşunare;
*nu ne place să fim înşelaţi şi, cu toate acestea, tragem (măcar!) câte un ochi în stânga şi-n dreapta, nu de alta, dar ce-i frumos, şi lui Dumnezeu îi place!:))
*ne-ar face o deosebită plăcere ca un semen de-al nostru să ne sară în ajutor dacă am avea nevoie, în schimb, dacă asistăm la vreun incident neplăcut, ne facem repede nevăzuţi, eventual şi scuipând în sân a bogdaproste c-am scăpat;
etc.
etc.

Mi-e greu să îmi dau seama unde este, totuşi, problema. Să stea în firea noastră de OM asemenea lucruri şi să fie ele iremediabile? Hmmm.....

Pilule

2008-12-06T07:19:00.005+02:00

Stau şi mă întreb:

* cum de a venit criza brusc şi instantaneu: adică acum ceva timp aveam de toate, chiar şi bani pentru a mări pensiile (după spusesele reprezentanţilor noştri), mai mult, chiar şi de campanii electorale boboloaţe şi, peste noapte, nu mai avem nici de unele!

*până unde merge circul: acum o lună se agitau pe scena politică marii clovi, cum că ne măresc ,au ba, salariile cu...50%, iar după atât de puţin timp, nu mai au nici bani să ne plătească salariile neindexate. Pe lângă faptul că nu se ştie când vom lua banii pe luna noiembrie, circulă zvonul că din ianuarie vom obţine o reducere de 50% ...din salariu, pentru o perioadă nedeterminată încă!

*cât de deşănţată este gândirea unora: au dat lege privitoare la acordarea de tichete cadou cadrelor didactice, numai că au uitat să precizeze CINE le oferă. Ieri, la şedinţa de sindicat, li se preda reprezentanţilor fiecărei şcoli tehnici de negociere, doar-doar om convinge încă un primar să mai sloboade ceva... De când şi până unde am ajuns la mila publică???

*când o să vrem să luăm exemplul altora: americanii au avut şi ei alegeri de curând. După încheierea lor, înfrântul şi-a recunoscut înfrângerea şi l-a asigurat pe câştigător de tot sprijinul său; ulterior, am aflat că Obama l-a agajat sfătuitor de vază pe McCain, contracandidatul său. La noi, după ce s-a încheiat votul, toată lumea a ieşit la rampă şi s-a declarat câştigătoare, subliniind cât de înfrânţi şi de naşp rău sunt ceilalţi. Evident, nici până în ziua de azi nu au încetat să se certe pentru împărţirea ciolanului....

Gânduri negre în perioade albe

2008-11-29T15:07:00.003+02:00

Am două gânduri care mă macină:

1. Dacă este, într-adevăr, atât de greu să duci o căsnicie, de ce toată lumea te împinge spre măritiş.

şi

2. Dacă viaţa-i grea, dacă ştii că vor veni vremuri grele (sau măcar bănuieşti), dacă viaţa este o permanentă luptă, de ce să mai facem copii. Să-i împingem în junglă?

Nu, nu sunt deprimată (ba chiar, dimpotrivă, sunt veselă că urmează două zile libere) şi nici nu înseamnă că nu voi respecta cursul "firesc" al lucrurilor. Pur şi simplu mă gândesc.... Plus că mi se pare stupid acel moment de ultrafericire denumit "nuntă" în contextul în care ştii ce te aşteaptă..

Incă un român aerian rău

2008-11-25T20:18:00.005+02:00

Cu ceva timp în urmă, citeam într-un ziar francez cum un poliţist român a fost prins în ţara brânzeturilor mergând pe autostradă... în sens invers celorlalte maşini. Evident, poliţia a recţionat rapid şi, după nenumărate somaţii, omuleţul respectiv a oprit maşina şi le-a spus "miliţienilor" de acolo că ... i se termina benzina. Sperând că totul se va rezolva rapid, românaşul nostru l-a bătut pe umăr pe unul din poliţiştii francezi, adresându-i-se amical "Colegule, colegule!"

Oh, da, încă un român pierdut în spaţiu!

Edora - un magazin care îmi place!

2008-11-23T19:14:00.006+02:00

Nu sunt bucureşteancă, deci puţine şanse să cunosc îndeaproape magazinul Edora şi proprietarii săi. Aşadar, reclama nu este pe criterii de acest tip!

Scriu despre ei doar pentru că mi s-a părut că au aplicat o strategie de marketing interesantă. Este vorba despre un magazin de bijuterii la care poţi apela pentru a trimite spre serviciul tău un reprezentant al firmei, astfel încât în achiziţionarea produselor să te poţi consulta cu cine vrei tu (uite ce fac unii români la job :)) şi, desigur, poţi economisi timp.

Personal, nu am mai auzit de magazine cu acest profil care să se deplaseze cu teancul de bijuterii după ele pentru a vâna noi clienţi. Îmi place!!!

Ce diferenţe!

2008-11-15T07:57:00.008+02:00

Ieri am avut "intâlnirea învăţătorilor" din mai multe şcoli. Sub pretextul unei teme relativ anoste, s-au împărtăşit păreri despre activitatea noastră zilnică.

Mă uitam cu înfrigurare la colegii mei care se plângeau de faptul că au clasa a II a şi au unul-doi copii care nu au reuşit nici până acum să înveţe literele, iar ei au avut, practic, interdicţia de a-i lăsa corigenţi/ repetenţi la finele anului anterior. Aşa, doar pentru că erau în clasa I! În acest timp, alţii îşi lăudau clasele de elită, care se sprijină adesea cel puţin financiar pe umărul părinţilor sus-puşi...

Ascultam colegi care se plângeau că vor să stea după ore şi să lucreze niţel cu elevii, dar nu au spaţiu. Ei, practic, au acces in sala de clasa respectivă doar pe durata celor 4-5 ore. Alţii se mândreau că părinţii elevilor săi au cumpărat la clasă calculator, imprimantă, CD player nu ştiu de care....

Unii spuneau că pentru a ajunge la şcolile "lor", merg nu ştiu câţi km cu autobuzul, apoi trebuie să o ia la picior preţ de 4 km zilnic! Alţii spuneau că stau chiar lângă şcoală, în buricul târgului...

Îi ascultam cu atenţie şi încercam să descopăr ce-i leagă pe toţi, care e punctul lor comun. Pentru că diferenţele din activitatea lor la clasă sunt colosale...Poate că pasiunea, poate puterea de lucru...

PS: Se discuta cu fervoare despre temele elevilor. Aici mi-am detestat colegii care susţineau cu tărie că nu trebuie să mai dăm teme. Am făcut eforturi eroice să nu mă ridic în picioare şă să susţin că preluăm prost idei din străinătate şi uităm să le adaptăm specificului nostru. Aşa s-a întâmplat şi cu ideea de after-school, se pare că aşa se întâmplă şi cu temele..Personal, până nu se aeriseşte programa, până nu mai scot nenii din minister din materia-deşeu, nu renunţ nici moartă la temele pentru acasă. Mi-s stahanovistă, nu-i aşa?:)

Rasismul, xenofobismul, ...ismul

2008-10-29T07:41:00.005+02:00

Teoretic, sunt împotriva discriminării în funcţie de "specie". Şi, totuşi, îmi amintesc cum am încercat noi să luăm pâine şi cafea pe teritoriul României, plătind cu bani româneşti, vorbind româna..."în zona ungurilor"! Evident, eşec total! Nu de alta, dar vânzătoarele de acolo nu ştiau româneşte (asta ne-au spus ele, chiar dacă noi n-am crezut nicio boabă!).

Faptul că în ţara ta, stat în care există o singură limbă oficială, nu poţi să ai acces la unele servicii doar pentru că te-ai rătăcit printre maghiari mi se pare grav. Şi dacă anumite probleme contemporane sunt greu de rezolvat, sunt relative etc., aici e clar pentru toată lumea că e un abuz şi pentru cei îndreptăţiţi nu e chiar greu să ia măsuri. Altfel spus, nişte amenduţe drăguţe "oferite cadou" maghiarilor care nu vorbeşte româneşte şi, după o perioadă, rezolvat!

Până va veni momentul în care să dăm socoteală pentru ce suntem plătiţi, toţi cei în măsură să ia atitudine în atfel de situaţii pot tăia frunze la câini în continuare. Mult succes tuturor!

Mărirea salariilor ...şi mai ce?

2008-10-28T19:23:00.003+02:00

Sincer, mă săturasem de acest subiect. Îmi doream să se termine oricum, doar să nu mai aud de el!

Problema salariilor din învăţământ este şi va rămâne multă vreme. Ce, dacă mi-l mărea cu 50% mie, unui biet semiîncepător (dacă pot numi aşa un om care munceşte de la 18 ani şi deja are binişor peste 20!), aş fi putut să-mi achit avansul la o garsonieră sau măcar să mă accepte banca să fac credit pe 1000 de ani? Noooo, nici pomeneala, şi cu 50 % bonus, tot un cort îmi puteam lua!!!!!!!

La fel de urât este şi pentru cei cu 100 de ani de muncă la catedră. De pildă, mama are un pic peste 25 de ani de învăţământ şi abia atinge 1250 RON... Noroc că-i tata extrabugetar(:)) ), că altfel...

Eu sunt de acord că nu pot mări cu 50% salariile a nu ştiu câte milioane de oameni, însă nu înţeleg de ce trebuia să mărească tuturor în egală măsură...undeva, în sistem, există nişte disproporţii salariale uriaşe, iar acestea, din punctul meu de vedere, ar trebui niţel modificate. De pildă, un amărăştean din universitar are până în 10 milioane, în timp ce don profesor poate depăşi şi 70 de milioane...

Eu sunt unul din cei care îşi asumă salariul -mic, mare, e-al meu:))- însă am o altă problemă: de ce nu sprijină statul apariţia şi dezvoltarea slujbelor part-time? Şi aceasta 1 an-2, până-şi schimbă moldoveanul din noi uşor mentalitatea... Sincer, eu consider că salariul din învăţământ nu mi-ar ajunge nici după 1000 de măriri, aşa că aş fi dispusă la un part-time... Poate că şi meditaţiile ar fi privite altfel atunci, şi am plăti şi noi ceva dări la stat....

Gura lumii slobodă

2008-10-18T09:32:00.000+03:00

Mi se întâmplă uneori să discut cu părinţi ai unor copii nu tocmai străluciţi la învăţătură. Mereu şi mereu aceeaşi întrebare: "Ce să-i fac?", urmată de of-urile pline de năduf de gen "M-am străduit să-i ofer totul şi uite ce primesc în schimb!!!".

Enorm de mulţi dintre noi nu reuşesc să înţeleagă faptul că atât poate copilul propriu, că nu toţi suntem făcuţi pentru fi manageri, că, decât să fii un director prost (a se citi ineficient), mai bine un zugrav priceput, ori o bucătăreasă de renume. Iar acestă neînţelegere naşte monştri.

O dovadă clară în acest sens sunt miile/zecile de mii/ milioanele de absolvenţi ai studiilor postuniversitare...şomeri! Părinţii vor ce-i mai bun pentru copilul lor, însă, din păcate, nu reuşesc să înţeleagă termenul de "bine" şi nu pun mai deloc accent pe descoperirea talentului din fiecare copil.

O cauză a acestui fenomen este aceea că ţi-e ruşine să spui că al tău fiu este la nu ştiu ce şcoală de arte şi meserii doar pentru că vrea să înveţe arta croitoriei. Da, el vrea să devină un croitor de referinţă, dar ce va zice lumea???!

A-ţi urma vocaţia înseamnă, de cele mai multe ori, a avea succes. Pentru că îţi place să faci ceva la care te pricepi foarte bine, iar dacă-ţi place şi pui suflet în activitatea ta, nu se poate să nu reuşeşti. Iar o victorie de acest fel înseamnă şi respectul celor din breaslă, şi un renume, şi bani (în orice domeniu sunt foarte căutaţi profesioniştii!).

Se pare că trebuie să mai curgă multă apă pe pârâu până să ne astupăm unele găuri negre ale mentalităţii depăşite. Din păcate.

Despre parcările ieşene, cu drag!

2008-10-15T13:19:00.013+03:00

Continuăm telenovela foto:

foto 1: strada dinspre Podul Roş spre Cotnari (am un lapsus, nu-mi amintesc cum se cheamă)

Vă rog să remarcaţi cât de elegant au făcut oamenii locuri de parcare; nu de alta, dar să fie!

foto 2: Poate nu vedeţi bine indicatorul de deasupra locurilor de parcare.....cică ATENŢIE, SE RIDICĂ!!!

Hmmmm, cum adică? Adică parcaţi, că doar am făcut locuri de parcare sau...nu, nu, NU parcaţi, că se ridică????!!!!!!!!!!!!!!!!!!

PS: Să nu fi citit eu indicatorul bine?? Dacă-i aşa, degeaba mai am permis! Dar dacă l-am cetit corect, degeaba mai trăiesc ei pe banii noştri, ai contribuabililor!

Coadă la second-hand

2008-10-14T17:24:00.017+03:00

Dacă tot m-a prins focul fotografiilor, nu mă pot abţine să nu o postez şi pe aceasta:

Dacă veţi da click pe imagine, veţi descoperi că era lot nou de marfă!:)

Lăsând gluma deoparte, fenomenul second-hand-ului a prins o amploare de nedescris la noi în ţară. Preţurile niţel mai scăzute şi calitatea multor produse îi determină pe oameni să se îmbulzească aici cu mic-cu mare.

A propos de acest subiect, când am mai fost pe ici-pe colo, am văzut în unele ziare anunţuri de tipul "ofer gratuit maşină de spălat", "ofer gratuit mobilier" etc. etc. Condiţia de bază era să-ţi doreşti ceea ce ei nu mai utilizau. În egală măsură, am descoperit în buricul Luxemburgului un ...second-hand(chiar aşa se şi numea!). Moartă de curiozitate ce poate fi găsit acolo, am încercat nu ştiu câte zile să văd ce hram poartă (era deschis doar o singură oră pe zi, şi aceea aiurea programată). Finally, când am reuşit performanţa de a-l găsi deschis, am descoperit preţuri la fel de mari sau chiar mai mari decât în magazine precum H&M, Zara etc etc. Singura posibilă explicaţie: e un lux să ai anumite lucruri vechi!

Tare ciudat şi foarte mare diferenţa!

Ce m-ar putea bucura mai mult de-atât?!

2008-10-13T19:24:00.013+03:00

Există lucruri care nu costă nimic, dar care valorează cât 1 000 de cadouri. Priviţi:

Această surpriză făcută de elevii mei într-un moment în care chiar nu mă aşteptam (era o zi oarecare) m-a făcut să cred că nu lupt în zadar. M-a făcut să cred că nimic din ceea ce le spun frecvent nu rămâne fără ecou (ce ciudat sunăăă!).

De pildă, în zilele acelea le povesteam ce mult conteză să fabrice ei momente de sărbătoare, pe care să le trăiască din plin, şi să nu le aştepte doar pe cele standard :D. Nu de alta, dar dacă momentele de "bucurie programată" îi prind în off-side, ei...nu mai au motiv de fericire?!?!

Din punctul meu de vedere, frumos!

Cazarea pelerinilor în imagini

2008-10-12T10:50:00.007+03:00

Nu m-am gândit niciodată ce-ar trebui să însemne cazarea pelerinilor, dar întâmplarea m-a făcut să descopăr:

Nu pot să nu scriu despre Zilele Magice

2008-10-12T10:32:00.011+03:00

Nu pot să nu scriu despre un eveniment religios transformat într-unul monden peste noapte: da, aţi ghicit- despre Zilele Iaşului şi, bonus, Sfânta Cuvioasa Parascheva.

Mare cacealma cu amestecul acesta de sacru şi profan într-o lume de toţi banii! Câţi dintre noi mai disting cele sfinte de bâlci, câţi dintre noi realizează că, înainte de a bea paharul de must ori vin fiert, ar trebui măcar să treacă pe lângă gardul Mitropoliei... Părerea mea!

Îmi plac evenimentele tip bâlci dintr-un singur motiv: vezi oameni cu adevărat fericiţi! Nu ştiu câţi dintre voi aţi citit fericirea pe chipurile celor care umplu mesele din faţa Halei Centrale , însă pentru mine acesta a fost şocul. Nu m-aş fi aşteptat nicicând să văd radiind atât de multă fericire datorită unei porţii de vin amestecată cu o bucată de friptană, îmbibată cu muuult fum şi seminţe scuipate în stânga şi-n dreapta.

Întotdeauna am apreciat oamenii care s-au mulţumit (din acest punct de vedere) cu puţin şi au ştiut să-şi coloreze frumos viaţa. În timp ce unii din noi (a se citi, şi eu!) stau şi cârcotesc în faţa "computatorului" despre cele de colo, alţii SIMT cele ce se petrec. Deşi n-am să reuşesc nicicând să intru în atmosfera aceea, chiar simt că ei sunt mai câştigaţi...

Greşeli gramaticale frecvente

2008-09-22T12:19:00.008+03:00

După o săptămână îngropată în hârtii, după proiectări şi răsproiectări, vine vremea să mă ocup şi de lucruri mai practice.

Observ cu nemulţumire că există greşeli gramaticale care se transmit din generaţie în generaţie. De pildă:

*foarfec/foarfecă pentru cuvântul corect foarfece;
*salar pentru salariu;
*servici pentru serviciu;
*mi-ar place în loc de mi-ar plăcea;
*la amândoi, în loc de amândurora;
plus confuziile între datorită şi din cauza...

Mă simt ciudăţel când este nevoie să corectez aceleaşi şi aceleaşi greşeli, gândindu-mă că, atunci când ajung acasă, copiii vor reveni la formele încetăţenite greşit. Să sperăm că se va schimba ceva!

P.S. : Pentru cineva care mă bătea la cap zilnic să mai postez ceva pe blog: uite că am reuşit şi această performanţă! :))

Naivitatea ca stare de fapt

2008-09-18T19:47:00.005+03:00

Despre naivitate s-au scris multe. Citim cu toţii kilometri: unele articole ne plac, altele nu, însă mai toate sunt date uitării.

Mă întreb ce ar trebui inventat pentru ca oamenii să înveţe să se adapteze mai bine la realităţile cu care se confruntă zi de zi. Şi să vă spun de la ce porneşte toată teoria mea:

De câteva zile asist la "semnatul hârtiilor". Pe unele trebuia să le iscălesc şi eu, pe altele trebuia să primesc nişte "autografe". Am rămas uimită câţi dintre noi nu citesc niciun sfert din ceea ce aprobă. Mai mult, unii semnează cu nonşalanţă hârtii "în alb". De unde atâta încredere în cei din jur? Sau poate sunt eu exagerat de reticentă?!

Cu toţii motivăm că nu avem timp să citim "cearceafurile" care ni se aduc în faţa ochilor. Ca replică la această motivare, pot spune că am întâlnit numeroase situaţii când oamenii erau nevoiţi să plătească de le săreau capacele. Culmea, nici contractele importante nu erau studiate cu atenţie!

Nu ştiu cum, dar mi se pare că suntem suspect de naivi uneori!

Îndoctrinarea

2008-09-12T17:14:00.015+03:00

Oricât de mult mi-aş dori ca şcoala să ofere repere, schelete pentru principiile viitorului adult, greu de realizat. Trebuie să înceapă şcoala. Îmi iau manualele şi încep să le buchisesc din scoarţă-n scoarţă, cât să am o privire de ansamblu asupra activităţii mele viitoare. Uneori zâmbesc complice, alteori simt că mi se urcă sângele în tâmple.

Astăzi a venit rândul manualului de limba română. Răsfoindu-l, constat (încă o dată!) cât de multe stereotipuri le oferim copiilor pe tavă.

Citez:
*"femeile erau înalte, mândre la port, cu multă blândeţe şi duioşie în chipul lor frumos, în ochii lor mari, galeşi, umbriţi de gene lungi. (...) Ele se îngrijeau de casă: torceau, ţeseau, creşteau copiii."
*"Se înseră când copiii intrară în curte. / - Acum se vine? le strigă mama."

După ce am citit şi al doilea citat (lecturi diferite), mi-au trecut prin minte tot felul de întrebări. Dacă le inoculăm copiilor ideea că "peisajul casnic" mirific şi mirabolant este acela în care mamele CRESC COPII, iar taţii sunt plecaţi, de ce ne mai mirăm că şi ei, la rândul lor, vor adopta comportamentul familial specific secolului 3 î.Hr.? Adică peste tot apare mama cea harnică, blândă, blajină, iubitoare, ascultătoare,... la..la..la, iar tata- la război, la pescuit, la muncă - oriunde, numai acasă niciodată nu! Dacă imaginea pe care dorim să o formăm copiilor este cu adevărat aceasta, de ce ne mai plângem noi, femeile, că tre` să le facem pe toate?

Apoi- de ce se insistă atât de mult asupra frumuseţii mamelor şi despre taţi se spune (acolo unde există detalii) cel mult că erau chipeşi ori voinici (hmm, ăsta o fi standardul lor de frumuseţe :) ?

Imaginea deformată asupra familiei este doar un exemplu de îndoctrinare. Despre cum sunt inoculate copiilor idei condamnabile (din punctul meu de vedere) aş putea scrie o carte. Rămâne acum ca părinţii, împreună cu cadrele didactice, să-i facă pe copii să discearnă între bine şi rău, între situaţii izolate şi cazuri generale, între trecut, prezent şi viitor. Oare om reuşi?

M-am săturat de sfârşitul lumii

2008-09-10T13:16:00.003+03:00

Cred că am auzit "vestea" că va fi sfârşitul lumii de 1000 de ori. Mă uitam şi mă minunam de ce isterie era şi printre colegii mei.
În 99 se încheiau socotelile cu Planeta, în 2000 nu mai spun ce nebuloasă era, în 2001....şi tot aşa!

Stau şi mă întreb: oare cu ce m-ar ajuta să ştiu că, într-adevăr, mai am nu ştiu câte zile de trăit? Aş schimba lumea? M-aş schimba eu cumva? S-ar modifica realmente ceva, exceptând probabila panică din primele momente?

Nu am să uit niciodată momentul când ne povestea "diriga" din liceu că, pe vremea dumneaei, se auzea că vine în nu-ş-câţi ani sfârşitul lumii. Ce reacţie au avut unele din colegele ei??? S-au apucat repejor să se mărite!

Iarăşi revin şi mă minunez: maaare-i grădina Ta, Doamneeee!!!

Tineretul din ziua de azi...

2008-09-03T17:26:00.003+03:00

Trec pe lângă doi bătrâni şi surprind o frântură dintr-o conversaţie: "toţi care au fost buni au plecat în străinătate, au rămas doar ciurucurile...". Am simţit replica fix în moalele capului. Adicăăăăă...oare chiar am rămas doar noi, cei mai proşti??

Mă enervează la culme oamenii care generalizează. Indiferent că este vorba de tineri, bătrâni, de oameni sau de obiecte, aşa ne mai place nouă să pozăm în ipostaza de atotştiitori şi atotfăcători. Ne dăm cu părerea, expunem argumentele cele mai de soi, doar-doar convingem că ne pricepem în toate.

Nu am nimic cu persoanele în vârstă. Pe unele le respect, pe altele nu....nimic deosebit până aici. Problema mea e că o groază dintre ele au "pata" pe tineret. Mi s-a acrit de câte ori am auzit replica" tineretul din ziua de azi". Ok, sunt de acord că nu suntem la standardele lor, poate că pe undeva ne merităm statutul de paria, dar...toate au limită.

Culmea culmilor, (în tramvai) o băbuţă nervoasă vine la mine şi începe să se plângă de faptul că nu-ştiu-care nu i-a cedat locul. Evident, dialogul începe cu "tineretul din ziua de azi"...uhhh!

Părinţi de pretutindeni, uniţi-vă!

2008-08-31T11:00:00.011+03:00

Mi s-a spus de nenumărate ori că atunci când voi fi părinte, voi gândi mai mult cu sufletul decât cu mintea. Mai mult, în primul meu an la catedră, îmi amintesc că o mămică mi-a imputat elegant acest aspect.

Preocupaţi de multele griji ale cotidianului, uităm adesea că meseria de părinte este, poate, printre cele mai grele roluri pe care le deţinem. Este esenţial să-i oferim copilului hăinuţe frumoase şi mâncare bunuţă, dar nu aceasta e totul.

Mulţi dintre părinţi (nedrept de mulţi!) uită că vine momentul în care educaţia oferită va fi mai importantă decât hainele şi mâncarea la un loc. Au trecut "vremile" noastre şi a venit un moment în care educaţie nu înseamnă şcoli alese şi exclusiv dascăli buni. Mai mult ca oricând, acum copilul nostru are nevoie de flexibilitate, iar aceasta se poate dobândi doar prin activităţi variate: dansul, muzica, teatrul...cercurile de elevi de cândva au cam dispărut, iar în locul lor au apărut after-school-urile care, de cele mai multe ori, FAC TEME şi atât.

Nu intenţionez câtuşi de puţin să neg valenţele învăţământului de masă, ci doar să subliniez că educaţia de astăzi înseamnă mai mult decât atât.

Ba şi educaţia din familie ar trebui niţel regândită. Câţi dintre părinţi aplică sancţiuni fără prea multe explicaţii, fiind constant în luptă cu inamicul tuturor, timpul? Câţi trec cu vederea greşeli urâte ale copiilor, imputându-şi că nu au avut suficient răgaz să petreacă mai mult împreună cu propriile odrasle? Câţi îşi alocă o bucăţică din viaţa lor să discute efectiv cu propria odraslă, să vadă ce simte, ce gândeşte?

Mai mult, constat că unii copii sunt trataţi ca adulţi, dar atunci când nu este cazul. Din păcate, cunosc un număr impresionant de cazuri în care copiiii asistă la certurile părinţilor. Oare chiar e nevoie de arbitru? Realizăm cu adevărat cât îi afectează?

Deşi am lăsat la final, poate e cel mai important aspect: câţi dintre părinţi îşi învaţă copiii să FACĂ lucruri? În unele ţări, de pildă, puii de om sunt determinaţi de propria conştiinţă sau de părinţi să muncească. La noi, sunt enorm de multe cazuri când, la finalul facultăţii, nu ştii să faci NIMIC. Eventual, să memorezi. De aceea, chiar şi la 30 de ani, unii mai sunt încă sub oblăduirea părinţilor.

Părinţi de pretutindeni, oare chiar ştim ce vrem pentru copiii noştri?

Cafea: 3 în 1, 4 în 1...

2008-08-30T08:28:00.006+03:00

Am citit aici şi aici despre rebrandingul făcut cafelei Elite. Cică de acum se va chema Doncafe...hmm, oare de ce nu-s eu atât de încântată de noua denumire? Sună "străinez", ce-i drept - probabil după preconcepţia idioată a unora dintre români cum că tot ce-i "din afară" e magnific şi mirabolant- dar am sentimentul că ceva scârţâie atunci când îi pronunţ numele.

Ceea ce îmi place, însă, e faptul că au adăugat în portofoliul lor de produse şi lucruşoare noi. De pildă, noul 4 în 1! Conţine, bonus, guaranina (va las pe voi sa descoperiti ce-i aceea).

Personal, simt că sunt deschisă la nou, aşa că îl voi încerca numaidecât şi sper să vin cu un "later edit" cît de curând.

Mă întreb: s-a început cu 3 în 1, s-a continuat cu 2 în 1, acum apare 4 în 1...oare ce ne rezervă viitorul?

Întrebări cretinuţe adresate la interviul de angajare

2008-08-28T16:20:00.012+03:00

Nu ştiu ce părere au alţii despre astfel de întrebări, dar pe mine mă scot din sărite. Cred că dacă mi-ar fi adresate, aş încerca să fiu diplomată, dar tot s-ar ceti ceva-ceva pe chipul meu. Să purcedem:

1. De ce ai plecat de la fostul job? (atenţie, nu dă bine deloc să critici fostul angajator!!!) - păi eu nu am auzit pe nimeni să-şi schimbe jobul de bine ce-i era, sau pentru că el ar fi fost vinovat. oare chiar aşteaptă un răspuns sincer?

2. Ce planuri DE VIITOR ai ? (oh, fuck, până şi aici vechile metehne gramaticale :(( )

3. Care sunt punctele tale slabe? (oare se aşteaptă cineva să audă "sunt isteric, depresiv, irascibil şi superleneş". Garantez eu că peste 90% din intervievaţi o dau aici cu stângu`n dreptu`, încercând s-o scalde cumva.

4. De ce vrei acest job? (ar merita să răspundă cineva "ca să nu mor de foame!" ori "pentru a-mi întreţine ok amanta".)

Pe lângă acestea, mai sunt cu zecile ce pot intra lejer în topul întrebărilor fără cap şi fără coadă. E drept că poţi citi printre rândurile lor lucruri, dar la fel de drept e că poţi citi şi printre rîndurile unor întrebări isteţe. Din păcate, rar sau foarte rar mai aud întrebări memorabile.

Şi ca să termin într-o notă optimistă, cea mai interesantă provocare pe care am auzit-o cu mult timp (şi de atunci nu a mai putut fi surclasată) a fost: Spune-mi cel mai greu lucru de mimat! ...Mimează-l! :))

Apel către lichele

2008-08-28T12:20:00.004+03:00

Jurnalul Adevărul ne îndeamnă spre lectură, spre eliberarea de tipicuri şi platitudini. Un articol formidabil aici.

Gata varaa :((

2008-08-27T12:21:00.020+03:00

A trecut de-acum şi vara ....

Vreau la munte, vreau la mare, vreau să nu mai văd iară şi iară traficul matinal de nedescris şi înjurăturiile care se citesc pe chipul şoferilor la orele de vârf!
Vreau să nu vină frigul, că va trebui să ne încotoşmăm cu 1000 de haine şi tot ne vor îngheţa urechile, şi mâinile, şi...

Nu vreau să vină momentul în care citeşti pe chipurile tuturor colegilor de serviciu, de şcoală, pe chipurile vecinilor, prietenilor ş.a.m.d. un entuziasm debordant, la gândul că îşi reiau activitatea zilnică!
Nu vreau să se scumpească toate cele, că fiecare septembrie-octombrie aduce an de an noi valuri de scumpiri!
Nu vreau să deschid televizorul şi până şi pe EtnicTv (s-au cum s-o mai chema canalul tv dedicat muzicii populare) să aud veşnicul, interminabilul şi indubitabilul "Şcolile nu-s gata de deschiderea anului şcolar şi nici n-o să fie vreodată!" .
Nu vreau să dispară fructele şi legumele plantate şi crescute de ţăranii noştri, şi să ne virusăm organismele cu tot felul de chimicale "made în străinezia", iar noi să credem că ne vitaminizăm!

Dacă aş putea, aş închide într-un borcan răcoarea dimineţilor de vară, să o am mereu în prejmă. E atât de plăcută! Măcar în două borcane de-ar încăpea, sau în nouă... Dar degeaba :(

Italia, pământ românesc

2008-08-23T20:25:00.017+03:00

Cum îmi stă în fire, citesc tot ce prind în faţa ochilor şi îmi întind gâtul spre toate afişele din oraş. Nu pentru că aş căuta o informaţie anume, ci pentru că aşa m-am deprins.

Mergând prin oraş, astăzi am descoperit un afiş care mi-a suscitat interesul. Priviţi-l şi voi:

De când l-am văzut, o curiozitate am: ce rol are, cine a iniţiat campania, pe cine vizează?
Aştept cu mare interes să descopăr...

Emoţiile continuă în cazul Dariei Sîrbu

2008-08-22T11:25:00.003+03:00

Încă o dată se verifică zicala "socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg". Din păcate, evoluţia stării de sănătate a Dariei încă îi mai ţine pe bieţii părinţi cu inima strânsă. Din fericire, după două săptămâni de coşmar pentru ei, acum e ceva-ceva mai bine. Să-i ţinem pumnii strânşi şi să le urăm părinţilor săi multă putere!

Mai multe informaţii, aici.

Transfăgărăşan - un loc ce merită văzut!

2008-08-21T10:16:00.022+03:00

Anul acesta am fost turist pe Transfăgărăşan. L-am mai văzut şi în alte situaţii, dar nu integral. A fost frumos tare şi, de aceea, vi-l recomand cu toată căldura.

Ce mi-a plăcut:
*Bâlea Lac, de unde zburau peştişorii în stânga şi-n dreapta;
*serpentinele multe-multe şi frumoase-frumoase;
*faptul că încă (!) nu s-au început defrişările şi în zonă;
*slănina cu caş şi pâine din cartofi, toate cumpărate de pe vârful muntelui;
*faptul că ai posibilităţi multiple de campare, unele gratuite;
*faptul că există constant locuri unde poţi trage pe dreapta de-o poză;

*lipsa cerşetorilor şi a persoanelor colorate de care trebuie să te fereşti în urbanul de zi cu zi;

Ce nu mi-a plăcut:
*MIZERIA!!! (am să aşez pe aici şi o fotografie cu un colţ din Barajul Vidraru, sper să nu vă speriaţi!);
*preţurile piperate foc;
*faptul că am rămas fără ţigări şi până spre Curtea de Argeş....nexam de unde să cumperi!
* gropile muuulte, ca să simţi că eşti pe o stradă din România!
*aglomeraţia din traficul dinspre Braşov spre Făgăraş (infernal, dom`le, infernal!)

Una peste alta, dacă ignorăm semnele (ne)civilizaţiei tipice pentru ţara noastră, merită văzut. Iubitorii de peisaje au prilejul să uite pentru câteva ore de tot şi de toate.

Şi acum splendoarea Barajului Vidraru:

sursa: http://www.tripper.ro/

O imagine asupra mizeriei aruncate în baraj (de data aceasta, foto făcută de mine :D)

O ţărişoară de toţi banii..europeni

2008-08-20T10:41:00.005+03:00

A fost odată o ţară care a intrat în Uniunea Europeană doar prin "docomente". Cică aveau nevoie şi alţii de parte din reursele ei, că altfel nu se explică de ce popoarele dezvoltate au îmbrăţişat-o până la urmă.

Ei bine, ţara asta se zbătea să nu moară. De foame, de sărăcie, de singurătate, de toate cele... Parte din oamenii buni plecau cât vedeau cu ochii, doar-doar or avea un căpătâi, parte din cei ce rămâneau se blazau mai repede decât şi-ar fi dorit, şi tot aşa!

Cei din comitetele şi comiţiile de pe la Bruxelles, Luxemburg şi tot pe-acolo prin`prejur obişnuiau să dea o mână de ajutor tututor membrilor interesaţi să se dezvolte. Fără să cunoască prea bine şi ţărişoara proaspăt intrată, s-au apucat să le ofere ajutoare financiare. Cu o condiţie: să vrea să le primească!!!

Condiţia impusă s-a dovedit a fi muuuuuult prea greoaie pentru cei din ţărişoara cu pricina, aşa că milioane bune de euro s-au dus pe Apa Sâmbetei de-a lungul timpului. Cum explicaţii există pentru orice, s-au apucat cei din ţărişoară să-şi ia statut de victimă, acuzând birocraţia, ultraexigenţa unora de prin alte state şi tot aşa. Din toate acestea, cine a avut de pierdut??

Sper să revin cu amănunte.

Olimpiada Oamenilor Obişnuiţi

2008-08-15T17:11:00.006+03:00

Ideea celor care au realizat noua identitate vizuală a băuturii Prigat mi se pare formidabilă. Cei care s-au ocupat de această campanie au pornit de la un detaliu mărunt, aparent nesemnificativ: cei mai mulţi dintre noi ne regăsim printre oamenii obişnuiţi. (E drept, şi targetul lor cuprindea acest macrosegment din populaţie! )

Au ştiut să pluseze pe activităţi banale, pe care le facem cu toţii în monotonia vieţii cotidiene. Au ştiut ce să facă din aceste activităţi.
Nu au avut nevoie de nimic spectaculos ca să atragă atenţia asupra lor, iar acest fapt mi se pare formidabil. Poate că o dată cu această campanie mai realizează şi alte firme şi firmuliţe că lucrurile mărunte pot face adesea mai mult decât ne imaginăm.

Bravo lor!

Pentru niţel relax, priviţi:

Ce-o fi în capul unora dintre noi

2008-07-30T13:24:00.005+03:00

Ma uit la ştiri. Mă minunez. Mă întreb: ce-o fi în capul unuia care:

trimite în viteză SMS cu

* datele de identificare ale propriului cont bancar sau
* coduri de reîncărcare pentru telefonia mobilă, visând la cai verzi pe pereţi;

aude că în 2-3 ceasuri vine potopul şi

* scoate repede camera de filmat/ aparatul foto şi trage nişte instantanee cu jandarmii care luptă din toţi rărunchii lor să înalţe digul sau
* pleacă în viteză la cârciumă să vadă ce spun ceilalţi "pretenari"...

Oare până unde poate merge prostia omenescă?

ZappFixtel - o reclamă execrabilă

2008-07-24T22:37:00.009+03:00

Una din cele mai proaste reclame pe care le-am văzut eu vreodată este tocmai la Zapp Fixtel.
Şi spun tocmai pentru că, de regulă, companiile de telefonie au reclame cu adevărat inspirate. Cel puţin Orange şi Vodafone mă lasă uneori fără replică.

Am sentimentul că şi badea Gheorghe de nu ştiu unde, care nu ştie despre publicitate decât că există, ar putea face o reclamă mai bună. Şi, culmea, vorba unui prieten de-al meu -mă repugnă! Nu mi-aş face un abonament precum cel promovat de o astfel de reclamă nici să ştiu că e ultimul de pe Planetă!

Priviţi şi vă minunaţi:

Oare care-i publicul-ţintă vizat????

Facultăţi de succes

2008-07-17T08:37:00.008+03:00

Am găsit în Ziarul Financiar un articol despre facultăţile de succes şi mi-am zis că nu există reţete pentru o carieră strălucită. Poţi clasifica facultăţile după numărul candidaţilor/ absolvenţilor, dar este hazardant să alegi drept criteriul succesul absolvenţilor săi, adesea cuantificat în nivelul salariului primit.

Mi se pare ilogic deoarece există o groază de absolvenţi ai facultăţilor aşa-zise "de succes" care lucrează în domenii total diferite sau stau pe tuşă, după cum putem invoca şi numărul mare de absolvenţi ai unor facultăţi fără prea mare căutare care lucrează bine-mersi.

Cine se aşteaptă ca una din facultăţile din top 3 să îi ofere succesul, se înşeală amarnic.

Poate că unul din cele mai importante lucruri este ca in aceşti 3/4 ani să faci ceva pe lângă cursuri şi seminarii. Adică voluntariat sau să lucrezi plătit. Cine aşteaptă să fie pus director fără un dram de experienţă în câmpul muncii, iaraşi se înşeală amarnic.

Facultatea încearcă să-ţi formeze nişte abilităţi, indiferent dacă e sau nu din topuri şi topuleţe. Depinde de fiecare student dacă le deprinde sau nu. De pildă, te învaţă să speculezi. Cred că sună cretinuţ, dar cam aşa este. Sau te învaţă să fii oportunist. Deşi par a fi atribute negative, e discutabil. Să nu uităm în ce junglă trăim.

Testează viteza de citire

2008-07-16T09:05:00.004+03:00

Un test interesant aici pentru cei care vor să îşi cunoască viteza de citire, precum şi gradul de asimilare a informaţiilor. După ce am citit în facultate cursuri întregi fără noimă, mi-ar fi plăcut ca testul să spună şi în ce măsură te ajută ceea ce citeşti. Ştiu, ştiu, cer imposibilul:D .

Infracţionalitatea, bat-o vina!

2008-07-15T10:02:00.011+03:00

Astăzi m-am trezit mai ciudat decât de obicei. "Poliţiaaaaa!" strigat din toţi rărunchii a răsunat tot cartierul. O descindere în forţă într-un bloc vecin.

Nu locuiesc într-un cartier perifieric, ca să poţi spune că e special prin gradul de infracţionalitate din zonă. Şi, culmea, sunt relativ "la stradă", după cum sunt scrise multe din anunţurile de mică publicitate- rubrica Imobiliare. Cu toate acestea, lucrurile urâte sunt nenumărate.

De-a lungul timpului, pe o suprafaţă de câteva sute de metri s-au petrecut muuulte. De unele nici măcar n-am ştiut vreodată.

Doar în ultimii ani

la câteva blocuri distanţă a existat o altercaţie interesantă în care unuia i s-a tăiat o mână cu atât de popularele "săbii Ninja";
unul din vecinii mei mai în vârstă a bătut un individ (habar n-am de unde, de ce, de cum, de cât) în garajul său încât vibra toată strada de urletele lui; poliţist de profesie, a finalizat măcelul respectiv asmuţind câinele bine-dresat asupra omului cu pricina. Să înlemneşti, nu alta! (a venit Poliţia după ce măcelul se încheiase, dar nu s-a întâmplat nimic, că doar erau colegi, nu?);
drogurile se comercializează precum pâinea caldă; deşi nu fac defel parte din gaşca "de cartier", informaţiile circulă mai repede decât te aştepţi;
vreo trei oameni s-au spânzurat prin apropiere;
o fetiţă de 7-8 ani (parcă) a fost violată cu cruzime.

Despre furturi şi alte lucruri "mărunte" de acest gen, n-are rost să discutăm. Din păcate, se pare că sunt acoperite de prea multă banalitate deja.

Dacă starea de fapt se va perpetua, mă întreb ce rol vor mai avea parcurile şi, când voi fi mămică, unde îmi voi lăsa copiii să se joace. Că ideea de "în faţa blocului" cu siguranţă va trebui să fie prima ştearsă de pe listă!

Mi-ar plăcea Iaşul, zău!

2008-07-14T00:01:00.003+03:00

Mie mi-ar plăcea mult Iaşul, dar doar dacă s-ar mai face mici modificări . Aş avea o părere atât de bună despre locurile natale dacă în cele 3.ooo de hectare ale sale ar aduna:

joburi part-time, că acestea există mai peste tot, doar aici încă nu se conştientizează importanţa lor;
secretare-Oameni la facultăţile la care plătim bani grei, nu glumă;
bun simţ şi decenţă în limbaj, comportament (oare sunt acuzată că am îmbătrânit deja?);
chipuri relaxate atunci când mergi pe stradă;
golănii făcute măcar mai discret (dacă nu pot să dispară!), cât să nu mă mai întreb zilnic ca neroada dacă trăiesc în ţara lui Papură-Vodă;
străzi cât de cât mai bune decât uliţele din satul bunicii mele;
un minim de curăţenie, cât să pară că în acest oraş trăiesc oameni, nu animăluţe!

Toate acestea s-ar putea realiza doar cu sprijinul fiecăruia din noi. Şi sunt sigură că se va întâmpla astfel şi în realitate când vom conştientiza ca ţine de noi. Până una-alta, suntem şi se pare că vom rămâne mult timp la stadiul de contemplare.

Noi, ortodocşii, suntem cam...

2008-07-08T23:18:00.009+03:00

Citeam despre potenţiala pedeapsă a Mitropolitului Corneanu şi mi-au venit în minte multe din "bubele" ortodoxismului.

Cea mai mare mi se pare aceea că Biserica Ortodoxă este prea conservatoare. Sunt de acord că trebuie păstrate multe din cele transmise din vechi-străvechi, numai că trebuie să se găsească acele puncte în care se mai poate slobozi niţel; altfel riscă să rămână cu tot mai puţini enoriaşi.

O alta problemă mi se pare aceea a imaginii proaste pe care Biserica Ortodoxă şi-a creat-o de-a lungul ultimilor ani: preoţi cu maşini de ultimă generaţie, preoţi în ipostaze mai puţin ortodoxe ori fel de fel de întâmplări năstruşnice au ştirbit bine din imaginea unei instituţii căreia încă i se mai acordă cea mai multă încredere. Până când, (v)om trăi şi (v)om vedea!

De asemenea, e mult prea multă rigiditate în zona aceasta. Şi multe exemple nu ne trebuie, e suficient să invocăm cât caz s-a făcut pentru că Mitropolitul Corneanu a avut atâta îndrăzneală sau faptul că se doreşte pedepsirea preoţilor care au cutezat să înfiinţeze sindicat.

Nu-mi doresc anatema pe veci, ci doar am intenţionat să precizez lucruri ce mi-ar plăcea să se schimbe. Nu acum, nu mâine, dar poate (măcar) peste câţiva ani.....

Daria Sârbu - un om ce merită să trăiască!

2008-07-06T17:25:00.003+03:00

Pentru acest copil nu este suficient să afle toată lumea că este grav bolnav. El are nevoie să fie ajutat. Şi, de cele mai multe ori, puţin câte puţin înseamnă mult!

http://dariasarbu.uv.ro/site/

Citesc rezultatele la bac

2008-07-06T12:23:00.011+03:00

Şi în acest an, ca în mulţi alţii -de altfel, bacalaureatul poate fi considerat un dezastru dacă îl privim global, de undeva de deasupra. Îmi amintesc cu groază câte nopţi am mai pierdut şi eu repetând deşeuri, câte ore de meditaţii am făcut, câţi bani au investit părinţii mei în toată această nebuloasă....

Citesc rezultatele la bac: privite în mare, par normale. Privite în detaliu, apar ceva-ceva neclarităţi în mintea mea. La unul din liceele ieşene, o clasă întreagă a picat la disciplina de specialitate, iar din alte colective de elevi a fost pe ici-colo câte unul care au salvat onoarea...mi se pare că există ceva putred în Danemarca...undeva pare să existe o problemă, ce ar fi trebuit identificată înainte de examen: ori elevii sunt ultraleneşi, ori profesorul a scrântit-o rău de tot, ori.., ori... .

Rezultatele la bacalaureat nu contează decât pentru două săptămâni maxim, perioadă în care acestea sunt motiv de bucurie/supărare pentru bunici, mămici, căţei, purcei. După această perioadă -ioc! Nimeni nu te ve întreba niciodată cât ai obţinut la acest examen. Cât despre admiterea la facultate, cei mai mulţi dintre absolvenţi oricum intrau la "cu taxă", chiar dacă au obţinut 6 sau 9. Cel puţin aşa cred eu...

Ne batem sau ne păruim?

2008-07-02T13:37:00.008+03:00

De-a lungul timpului am observat cum izbucnesc din te-miri-ce adevărate cataclisme: cuvinte urâte, replici dure, ameninţări etc. etc. Ceea ce mi se pare suspect e faptul că aproape peste tot - lumea virtuală fiind vârful de lance, în opinia mea- găseşti mai degrabă conflicte decât vreme de pace.

La serviciu, pe stradă, la piaţă - oriunde întâlneşti oameni puşi pe harţă, gata-gata să îţi strice ziua şi ţie, şi celor din jurul tău. Înjurăturile, după frecvenţa folosirii lor, sunt rostite la fel de frecvent precum saluturile clasice sau vechea şi enervanta întrebare "Ce faci?".

Ei bine, aşa ceva nu vezi în ţările dezvoltate sub nicio formă. Oriunde am umblat nu am văzut măcar un singur incident public de acest tip. Să fie din cauza vieţii grele sau a lipsei de civilizaţie a celor mai muţi dintre noi?

Bacalaureat nou, dilemă veche

2008-06-29T00:12:00.005+03:00

Am fost -în tinereţile mele :))- şi supraveghetor la concursuri judeţene sau examene naţionale. De fiecare dată, aceeaşi dilemă mă frământa: îi las sau nu pe elevi să se mai inspire?

"Copiii" mei ştiu clar că la clasă nu aş concepe nicicum să mişte în front. Dar la examenele de tipul bacalaureatului e altceva.

Mereu am gândit că, dacă sunt scorpie şi nu-i las să se mai inspire din când în când, vor fi cei din sala mea năpăstuiţi de soartă. Şi aceasta întrucât în unele din celelalte săli, cu toată rigurozitatea populistă invocată pe la tv, se copiază în cel mai grosolan mod. În schimb, dacă eu mă fac că plouă, îi dezavantajez indirect pe elevii din sălile în care atmosfera e cea care ar trebui să fie peste tot.

Ca şi în cazul celorlalte dileme de-ale mele, nici de data aceasta nu am un răspuns foarte clar...

De ce merg anapoda lucrurile în România

2008-06-26T11:18:00.004+03:00

Citeam pe newsiasi o stire despre presedintii sectiilor de votare care nu au dus la Judecătorie nişte procese-verbale din turul doi al alegerilor. Ceea ce m-a intrigat a fost reacţia prefectului: "Analizez posibilitatea depunerii unor plingeri penale impotriva celor sase presedinti pentru ca prin neglijenta lor impiedica intrarea in legalitate a noilor structuri administrative (...)".

Şi de această dată, veşnica problemă: analizăm, ne mai gândim, vedem, negociem, ne învârtim niţel în jurul cozii de mătură.... poate aplicăm sancţiuni, poate îi trecem cu vederea, sau îşi cer scuze şi gata, miloşi de fel, ne trece supărarea...

Nu mă interesează în mod deosebit cazul prezentat la începutul acestei scrieri, că nu mă afectează direct. Cu toate acestea, mi se pare fenomenal. Vezi că încalcă legea, ai toate dovezile cu putiinţă cu au mers strâmb şi.... şi? Doar în ţara noastră hoţia la nivel înalt, tertipurile din cele mai puţin ortodoxe, falsul şi altele din această categorie se soldează CEL MULT cu demisii. O fi existând legi diferite pentru oamenii de rând şi oamenii "de sus"?

Top 10 Premii Nobel controversate

2008-06-19T12:45:00.005+03:00

Veţi putea găsi aici 10 din cele mai controversate decernări ale Premiilor Nobel. După ce le-am citit, mi-am spus încă o dată că aşa-i în viaţă: nicicând nu se va putea să nu apară cârcotaşi, indiferent de ce nivel de cultură, civilizaţie, bla invocăm. Să nu poată omu` să se bucure pe deplin, că apar contestaţii, cârcoteli şi tot aşa.

Nu de alta, dar oameni suntem!

Vox populi, vox Dei

2008-06-16T10:40:00.005+03:00

Mi-a rămas atât de bine întipărită în minte replica lui Lăpuşneanu "Proşti, dar mulţi!", şi mi se pare atât de oricând-valabilă încât mi-e greu să nu o invoc şi de data aceasta.

M-am săturat, sincer, de mioritica democraţie. Suntem atât de bătuţi în cap încât simt că nu merităm să ridicăm ochii din pământ decât să vedem pe unde mergem. Atât!

Până nu vom înţelege că datul gratuit cu părerea nu e arta cea mai de soi, până nu vom învăţa să mai şi gândim măcar un minut pe zi- nu merităm sub nicio formă să ne ia cineva în calcul! Eu ştiu că pe vremea tinereţii mele mă înnebuneau profii mei cu expresii de gen "omul e singura vietate cu raţiune". Ok, o fi aşa, dar dacă tot o avem, de ce nu o şi folosim?

M-am săturat de mulţimi care vibrează la primul piuit al liderului, care se clatină în direcţia în care bate vântul şi care, până la urmă, într-o democraţie de genul celei mioritice, pot să şi răstoarne munţii! Mi-e greu să spun că prefer o variantă autoritară, mi-e greu să susţin că nu iubesc conceptul de libertate, dar, în egală măsură, îmi vine să strig că nu se mai poate aşa, domnule , nu se mai poate!

Am găsit cartea!

2008-06-12T22:04:00.004+03:00

Nu făcea parte din titlurile pe care mi le propusesem pentru lectura din această perioadă dar, dacă tot mi-a picat în mâini, am spus că măcar merită răsfoită. Am citit ce scria pe copertă şi am rămas mască:

"John Keating predă literatura engleză chiar în instituţia în care a absolvit (...). Fostul elev-actualul profesor- a avut parte de şabloane şi pedanterii jenante. De profesori mineralizaţi şi atitudini vetuste. De idei fixe şi lozinci sterile. Keating şi-a promis să dizove cu prima ocazie acest tip de pedagogie producătoare de roboţi cu nodul bine strâns la cravată. Din fericire pentru el, elevii vibrează binefăcător în faţa noului. Colegii de catedră şi părinţii elevilor fac front comun împotriva reformei. Abaterea de la canon trebuie penalizată, căci efectul ei asupra tradiţiei e la fel de dur ca aerul proaspăt pentru vietăţile anaerobe. Instituţia e infailibilă, iar rebelii n-au ce căuta între zidurile ei..."

Am rămas la fel de uimită ca acum vreo 4 ani, când primisem cartea "Dulce-amară Românie" de la unul din părinţii elevilor mei.

Se potriveşte atât de bine, de nu-mi vine să cred cât de tipică pot fi :D. Acum, după ce în doar câteva ore am devorat-o, am sentimentul că o căutam dintotdeauna...

Of, of, măi, măi

2008-06-08T09:24:00.010+03:00

Deşi nu-s defel petrecăreaţă, obişnuiesc să merg la (cam) toate nunţile la care sunt invitată. Peste tot- acelaşi tipic, acelaşi peisaj: mireasa şi mirele superextenuaţi, cu un zâmbet vădit forţat, afişat tot timpul nopţii and so on.

M-am întrebat, din nou: de ce la petrecerea TA, trebuie să stai şi să le sufli tuturor în ciorbă? Eu personal nu prea am argumente pentru această atitudine atât de veche, dacă mă gândesc că:

1. e petrecerea TA, deci tu trebuie să te simţi bine, tu ar trebui să fii în centrul atenţiei, tu..tu..tu..

2. Aniversatul, mirele şi mireasa sau părinţii copilului (în cazul cumătriei) sunt muuult mai puţini numeric decât marea de invitaţi. Ceea ce se solicită la ritualurile tradiţionale româneşti mi se pare, cel puţin în cazul meu, peste poate. Adică e petrecerea mea, dar eu sunt sclav pe plantaţie?? Şi aceasta deoarece primeşti bani sau cadouri sau.... În situatia acesta, mi se pare că e tot o formă de prostituţie, dar mult mai ambalată!

Sub nicio formă nu pledez pentru tabloul feeric în care aniversatul/ mirele şi mireasa stă/stau pe un jilţ şi aşteaptă să ordone, dar parcă nici să organizezi o chestie la care, practic, tu eşti inexistent ca om (pentru că atunci trec toate fără să le simţi) nu-mi place cum sună. Hmmm...

Câţi dintre ei mai ştiu...

2008-06-02T17:10:00.005+03:00

Campanie electorală din plin: bannere, mash-uri, leaflet-uri dintre cele mai agresive...ce mai la deal la vale, toata gama cea vestită a publicităţii moderne (postmoderne sau cum o mai fi fiind!).

M-am întrebat câtă importanţă au dat politicienii noştri metodelor arhaice de autopromovare, mai precis comunicării directe cu oamenii, începând de la cei mai apropiaţi, cunoscuţi, vecini şi tot aşa.
Nu ştiu cât de mult au realizat ei că opiniile celor care îi cunosc/au avut vreo tangenţă cu ei/ i-au întâlnit într-un context oarecare sunt (sau măcar par!) mai credibile decât 1000 de bannere puse unul peste altul.

Pentru mine, întâlnirile pensionăreşti cu "şahiştii" din parc mă lasă rece. Mi se par atât de caraghioase încât nici nu merită să fie aduse în discuţie. [Deşi mi-ar plăcea să ştiu măcar de cultură generală ce efecte reale, palpabile au astfel de "meetinguri la nivel înalt" :D]

Chiar dacă am mai spus-o şi într-un post anterior, mă menţin pe ideea că cele mai bune efecte le-ar fi obţinut politicienii cu un pic de timp în urmă. Dar, dacă tot n-au facut-o atunci, câţi dintre ei îşi mai aduc aminte măcar acum că metodele simple de promovare s-ar putea să aibă uneori mai mult impact decât şi-ar imagina?

Consumerismul ca religie naţională

2008-05-29T14:37:00.010+03:00

Mă gândesc că a rămas pe umărul naţiunii o pată din comunism. Dacă pe atunci consumai doar ce aveai, acum consumi şi ...ce nu ai! Şi, deşi poate părea paradoxal, cam astfel se prezintă realitatea: ne împrumutăm uneori chiar peste puterile noastre doar pentru că până una alta încă e la modă şi pentru că "avem chef". Pe lângă mulţimea creditelor făcute pentru satisfacerea unor nevoi de bază, numeroase alte cozi la bancă sunt pentru excursii de lux, decoraţiuni interioare extravagante, maşini de ultim răcnet and so on. Consumăm bunuri de care apucăm şi cum apucăm - consum să fie!

Consumăm servicii adesea de cea mai proastă calitate doar pentru că ... trebuie consumate şi ele! Dacă ne-am coaliza şi am spune stop calităţii jalnice, lucrurile ar merge câte puţin spre o altă direcţie. Dar cine, noi?

Consumăm divertisment ieftin sau paraieftin. Emisiuni dintre cele mai penibile sau regizări telenovelistice se regăsesc pe micile ecrane la ore de vârf. Nu de alta, dar ne relaxează pe cei mai mulţi dintre noi, că dacă n-ar fi astfel, nu ar avea audienţe colosale!

Consumăm idei tâmpe, opinii peste opinii. Cum să se poată altfel, de vreme ce datul cu părerea -de cele mai multe ori gratuit !- este şi trebuie să rămână un sport naţional. Păi cum, dar nu tot românul e deşcept?

Oare chiar contează ce consumăm? Se pare că nu, aşa că s-o ţinem tot aşa!

Setea de tipare

2008-05-26T13:12:00.005+03:00

Am auzit expresia “pe experienţa dobândită de ceilalţi ne clădim…” de nşpe ori. Îi dau dreptate, dar, parcă, mai puţintel. Mă întreb de unde şi până unde lăcomia vizibilă după modele în lumea adulţilor. De ce suntem atât de legaţi de ceea ce vedem în jurul nostru?

Eu ştiu că paşii mari ai omenirii nu au fost făcuţi de turmă, ci de acei câţiva CINEVA. Şi cu adevărat s-au bazat pe experienţa celor dinainte, numai că diferenţa a apărut în momentul în care cei puţini s-au detaşat niţel de masă, au tras aer în piept şi au încercat să vadă lucrurile în felul lor.

Nu înţeleg de ce cu toţii vrem să fim speciali (da, ştiu, unii o să îmi spuneţi că oricum suntem!), tuturor ne place să auzim complimente de gen “eşti o persoană deosebită”, dar nu facem decât să respectăm orbeşte şabloanele altora. Considerând că ne putem modela după orice mulaj (mai ales dacă mai e şi la modă), ne băgăm cu capul înainte. Până unde? Până când? De ce? Nu se ştie….

Din ciudăţeniile divorţurilor

2008-05-25T11:30:00.010+03:00

Discutând despre un divorţ cu năbădăi, am aflat lucruri pe care nu mi le-aş fi imaginat vreodată deşi, până la un punct, par logice:

1. dacă nu poţi demonstra că partenerul este rău, divorţul nu se desface. Cică au existat numeroase astfel de cazuri şi în Iaşi. Unul din ele, în care soţul de 70 şi ceva de ani cerea desfacerea căsătoriei pentru a lăsa după moarte nu-ştiu- cui averea proprie , a fost respins fără prea multe ezitări.

2. la divorţ, solicitantul nu poate invoca propria "vină". Chiar dacă tu nu mai ai nicio legătură cu familia, dacă celălalt nu solicită divorţul, n-ai şanse să devii liber. Interesant...

Nu e EMO, e curent!

2008-05-23T13:51:00.006+03:00

În grabă, ce-i drept, am aruncat câte o privire spre programele TV de ştiri. M-a frapat faptul că mi se confirma o bănuială de-a mea: suicidul a devenit curent, asemeni celor din literatură!

Am văzut revolta de pe unele bloguri privind autointitulata generaţie EMO. Personal, mă abţin să îi critic în mod deosebit pe cei care fac parte din acest grup social. În schimb, critic cu vehemenţă atitudinea pasivă a tuturor celor îndreptăţiţi să depisteze tulburările de comportament, gândire etc. şi a celor care ar trebui să lupte cu vehemenţă împotriva acestor deviaţii. Mai mult, am sentimentul că şi televiziunea contribuie la promovarea gândurilor suicidare, nicidecum la denunţarea unor astfel de atitudini.

Mi se conturează tot mai mult certitudinea că e o problemă generalizată. Privind cazul recent al tinerei care s-a otrăvit din cauza faptului că îi murise iubitul şi al celorlalţi doi prieteni ai săi care au încercat să "se ducă lângă cei doi", mi-am amintit de isprăvile puştilor mei.

Deşi copii foarte buni, care cu adevărat au primit o educaţie aleasă de la părinţi, nu au lipsit incidente dintre cele mai bizare. Le povesteam şi părinţilor cum un copil, după ce a fost supus criticilor aspre din partea colegilor săi, a declarat că merge să se sinucidă pentru că "şi-aşa, se simte inutil". După doar câteva luni, o fetiţă declară părinţilor săi că a vrut să se sinucidă, dar a renunţat, la gândul că sora ei ar plânge mult după ea.

Astfel de cazuri s-au petrecut în clasa mea, care este alcătuită din copii "tot unul şi unul". Au absolut tot ce le trebuie, nu sunt chinuiţi (decât de temele mele :D) de nimeni şi nimic. Şi cu toate acestea, două situaţii de acest tip s-au petrecut în câteva luni.

Mă şochează!

Candidaţi fantomă pentru Iaşi. De ce?

2008-05-11T09:25:00.005+03:00

Sunt nume care nu ne spun nimic. Sunt oameni de care nu am auzit. Nu au o imagine publica , nu s-au remarcat cu nimic, sau, daca au facut-o, au rămas in umbră.

Pot fi oameni minunaţi, pot fi extraordinari, nu neg nicicum calităţile potenţiale despre care au auzit doar rudele şi vecinii lor, când citeau listele de la întreţinere. Întrebarea mea este legată de intenţia lor de a cuceri Iaşul, pe baza voturilor noastre. Nu pot înţelege cum îşi imaginează că vor primi votul de încredere de la populaţie, de vreme ce nu s-au impus prin nimic?! Nu au avut păreri, fapte, nu au existat atâta timp, iar acum aşteaptă (?!!!) voturi!

Nci măcar ideea că ei candidează exclusiv pentru niţică popularitate nu-mi pare plauzibilă. În opinia mea, e mult mai facil, mai economic (şi, zic eu, mai eficient) să arăţi pe timp de pace că exişti. Şi acest lucru se va vedea după 1 iunie, când iarăşi se face linişte pe Planetă... Atunci o acţiune caritabilă, luări de poziţie la momentul oportun sau câte alte lucruri de gen, care presupun mult mai puţini bani decât o campanie electorală, te ridică până în pânzele albe.

M-am întrebat, oare partidele mici funcţionează în sens invers acelor de ceas ? Chiar nu pot să înţeleg....

PS Nu am nimic cu PNTCD, asa cum nu am nimic cu niciun alt partid (si sper sa nu am niciodata!), dar afişul lor mă lasă fără cuvinte...

Criza de forţă de muncă sau despre sclifosirea firmelor pe bani proprii

2008-05-08T19:36:00.008+03:00

Sunt una din cele mai înverşunate persoane atunci când vine vorba de celebra "criză a forţei de muncă...". Sincer, m-am săturat să citesc zilnic astfel de articole în mai toată mass-media!

Mi se pare unul din cele mai ciudate fenomene care pot exista pe piaţa românească. Angajatorii se plâng de numărul redus al oamenilor competenţi, iar angajaţii ori potenţialii angajaţi îşi plâng în pumni că nu găsesc de muncă. Numai la noi se poate întâmpla aşa ceva!

Am colegi buni şi foarte buni care, deîndată ce au terminat facultatea, au căutat un job rezonabil (nicidecum formidabil!!!) luni în şir. O colegă de-a mea, chiar foarte bună ( în opinia mea) a terminat şi dreptul, şi ISE-ul şi lucrează în condiţii mizerabile sau, atunci când cedează nervos, stă pe tuşă. A dat zeci de interviuri, dacă nu cumva sute, şi a primit mai totdeauna ca răspuns (atunci cănd exista aşa ceva!): Ne pare rău, sunteţi supracalificată, Nu aveţi suficientă experienţă sau Ce garanţie am că atunci când îţi vei găsi ceva mai bun nu vei pleca de pe acest post? Iar situaţia aceasta s-a repetat luni în şir....

Totodată, am colegi execrabili care avut bani sau cunoştinţe şi acum sunt bine mersi. Ba, mai mult, chiar am sentimentul că după ce au prins ceva experienţă, au început să facă bine multe din lucrurile despre care nici nu ştiau că există!

Firmele se plâng că nu au personal competent, dar ce fac să câştige cât mai mulţi oameni buni? Câte din firmele ieşene recrutează angajaţi chiar de pe băncile universităţii? Şi aici sunt şi buni, şi răi, câtă frunză şi iarbă! Câte din firmele ieşene încearcă să fidelizeze angajaţii buni pe care îi au?

Nu ştiu dacă am dreptate sau nu, dar eu am spus mereu că nu un salariu foarte mare ţine întotdeauna oamenii pe lângă firmă. Mie mi se pare că cel mai important e să reuşeşti să "păcăleşti" angajaţii, astfel încât să lucreze cu drag. Altfel spus, să aibă încredere în companie sau management. Aparenta transparenţă a deciziilor şi un cuvânt frumos atunci când vine momentul s-ar putea să facă mai mult decât se crede. Eu personal aş lucra pe bani mai puţini, dar cu un management care nu uită niciodată că în jurul său sunt OAMENI.

Până una alta, toate acestea rămân în stadiu de teorie, iar noi- să ne plângem în continuare, că doar e sport naţional!!!

De ce atât de repede?

2008-05-06T22:51:00.003+03:00

Răsfoind ziarele, am descoperit şi eu celebrul caz al tinerei sechestrate 24 de ani de propriul tată. Nu pot spune că m-a lăsat indiferentă, dar nici că m-a şocat.

Prima întrebare care mi-a venit în minte a fost referitoare la rapididatea cu care cei din jurul său şi-au schimbat şi atitudinea, şi părerile despre acest om. Nu mi-e clar cum poţi să consideri un om şi astăzi, şi mâine, şi tot aşa zile în şir ok şi, la un moment dat, să-ţi schimbi BRUSC părerea privind omul respectiv.

Mi-am spus că se poate întâmpla acest fapt (considerat de marea majoritate firesc) din prea multă credulitate sau pur şi simplu dintr-un exces de încredere în oameni. Nu ştiu dacă austriacul în cauză merită tratamentul aspru pe care cu siguranţă îl va avea, nu sunt eu în măsură să emit opinii avizate pe această temă, însă, rămâne deschisă întrebarea: De ce până acum era un om ok şi ca soţ, şi ca vecin, şi ca toate cele, şi, deodată, este anulat pe deplin?

Mult discutata Ziuă a Bărbatului

2008-05-04T23:09:00.005+03:00

De când am auzit de această campanie, mi s-a părut ok. Mi-a plăcut şi ideea lor, şi modalitatea de promovare a conceptului.

Cu toate acestea, nu am auzit măcar un singur om care să afirme că de la debutul acestei campanii s-a reorientat pe Bergenbier sau măcar a cumpărat una-bucată-astfel-de-bere. Şi nici nu cred ca ar exista prea mulţi indivizi care să fi făcut acest lucru. De aceea, oricât de mult mi-ar plăcea ideea lor, nu prea aş avea cum să susţin că e o campanie reuşită.

Mi-ar plăcea să citesc ceva studii făcute pe nivelul de creştere a vânzării acestei beri de când a început campania. Şi aceasta deoarece bănuiesc că doar la nivel de popularizare a ideii de Bergenbier, Leo Burnett şi-a atins scopul. Dar, oare, doar acest lucru au urmărit ei?

1 mai

2008-05-01T10:27:00.009+03:00

Pe vremea când Brifcorul era băutura răcoritoare de bază, când urmăream cu mare interes emisiunile moldoveneşti ce se terminau invariabil cu refrenul "baiu, baiu..", 1 mai era o Sărbătoare.

Astăzi e pur şi simplu o Zi Liberă. Micii şi berea şi-au pierdut din semnificaţia lor veche. Acum sunt pentru că trebuie să fie. Şi atât. Mai mult, mă întreb, pe atunci tot la fel de multe gunoaie rămâneau în urma românilor petrecăreţi?

Trăim în România

2008-04-29T21:29:00.011+03:00

Pentru prima dată, mi s-a întâmplat să rămân blocată când mă reîntorceam pe meleaguri natale.

Trenul Budapesta-Cluj avea, ca de obicei, minute bune întârziere şi, pentru a nu mai aştepta vreo 6 ore in gară, am fost nevoită să fac blatul. Deşi am cerut bilet la "superofertă", controlorul m-a convins că e mai ok să nu mai cumpăr un bilet "atât de scump, domnişoară!". I-am întins şpaga veşnică şi, culmea!!!, mi-a dat rest spunând că e prea mult!

Mi se părea cea mai ciudată fază posibilă, dar, apropiindu-mă de Iaşi, am constatat încă o dată că nimic nu e imposibil. De la Suceava la Iaşi, femeia-controlor care era responsabilă de un anumit vagon intra în fiecare compartiment unde se aflau doar oameni de la ţară şi ridica mâinile, apropiindu-se cu buzunarul vişiniu spre noii călători. Culmea, aceştia ştiau bine ce au de făcut şi fiecare din ei introducea câte un ban acolo...Mi se părea că vizitez Congo, nu alta! Am avut această imagine pe retină mult timp...

Ieri am rămas mută de uimire de o altă întâmplare: i-am dat unui cerşetor nişte bani şi, culmea, pentru ca i s-a părut cam...mult, mi-a cerut datele de identificare să îmi facă pomelnic...Iarăşi uimită...Or fi existând sume standard pentru şpagă sau pentru oferit cerşetorilor?????

Detest politica. Şi, totuşi..

2008-04-28T08:08:00.008+03:00

Din facultate, de când învăţam noi cum se face o campanie de imagine unei personalităţi politice, mi-am spus că eu nu am nicio legătură cu aşa ceva.
Întotdeauna priveam cu dispreţ spre şoselele peticite în preajma alegerilor, spre cadourile şi cadoaşele (gen mici şi bere, pacheţele pentru bătrâni etc.) date pe ultima sută de metri miilor de oameni care se îmbulzeau de parca af fi prevestit sfârşitul lumii...

Anul acesta am descoperit o altă faţetă a lucrurilor. Dacă până acum mă întrebam cum pot fi manipulaţi atât de uşor mii de oameni, acum înţeleg ce se întâmplă dacă nu încerci să-i manipulezi măcar pe ultima sută de metri.

Am avut plăcerea să descopăr cum sta treaba cu tichetele cadou pentru profesori. Am rămas şi uimită, şi dezgustată când am văzut cu câtă indiferenţă se tratează problema. Şi când spun aceasta mă gândesc că ar fi trebuit să facă ei un calcul- că doar au experţi, nu?- şi să zică hotărât DA sau BA. În opinia mea, a fost o dovadă clară de "anticampanie electorală petru eu! :))".

O altă dovadă clară de "anticampanie electorală pentru eu :))" am descoperit-o într-un sătuc din apropierea Iaşului. Nici măcar acum, când ştie că apele sunt extrem de tulburi pentru el, Primarul nu are nici cea mai mică intenţie de a face ceva. Şi aceasta şi prin comparaţie cu satele din apropiere, unde măcar acum se munceşte din greu la imagine.... Sau o fi comandat nişte sondaje domnul în discuţie pe la INSOMAR ori IRSOP şi e sigur de viitorul său succes, de stă atât de nepăsător?

Şi într-un caz, şi în altul, mi se pare ca avem de-a face cu mentalităţi rudimentare rău ....

Eu şi religia

2008-04-27T09:55:00.006+03:00

Nu sunt o ortodoxă practiciană, deşi mi-ar plăcea ca, în linii mari, să fiu. Dar nu sunt nici atee. Şi de ce?

1. Pentru că este incontestabilă existenţa unui CEVA superior nouă, oamenilor. Dovezile sunt nenumărate şi extrem de variate.
2. Pentru că analizând liniile directoare ale credinţei ortodoxe, realizez că cele mai multe din poveţe sunt spre binele nostru şi al omenirii, în genere. De pildă, cele 10 porunci sunt extrem de pragmatice. Sfaturi de gen "să nu furi" ori "să nu minţi" nu oferă Divinităţii nimic spectaculos. Într-o discuţie mai veche pe această temă susţineam că Divinitatea (fie ea numită Allah, Dumnezeu sau io-ştiu-cum) nu are nici de pierdut, nici de câştigat dacă respectăm poveţele precizate. În schimb, noi avem de câştigat în relaţia cu ceilalţi şi, uneori, cu noi înşine.
3. Pentru că există acolo ca refugiu pentru momentele noastre golite de tot ce se poate. Trebuie să recunoaştem că deznădejdea sau disperarea sau..., cu toatele pot fi estompate/eliminate de credinţa că Cineva, acolo Sus, ne vede şi o să ne ajute.
4. Pentru că religia este un mijloc de coeziune socială. Ba chiar şi de socializare!

Nu sunt de acord cu acele extreme religioase, cauzate -de cele mai multe ori- de faptul că Bisericii îi este greu să se adapteze la specificul vremurilor. Iar urmările acestui fapt se resimt, numărul credincioşilor practicieni scăzând vertiginos.... Cu toate acestea, nu pot contesta dorinţa acestei instituţii de a-şi păstra... autenticitatea (?).

Hristos a înviat!

2008-04-26T18:51:00.005+03:00

Linişte şi pace tuturor!

O lume nebună, nebună....

2008-04-23T15:09:00.007+03:00

Merg pe stradă. Ajung la serviciu. Fug la facultate. Mă întâlnesc cu unii dintre apropiaţi/ prieteni/cunoscuţi. Ajung acasă. Când pot, evadez din muşuroi. Aceeaşi constatare: lipsesc oamenii!
Privesc spre cei din jurul meu şi, în loc să văd oameni, văd roboţei. Pentru mulţi dintre ei, nici măcar nu este nevoie să mai întorci rotiţele ca să mai funcţioneze: o fac din instinct. Îşi ştiu algoritmul ca pe o poezie şi uită să arate că sunt oameni, că au sentimente sau că...gândesc! Sunt şterşi şi îţi dau sentimentul că nu există. Alţii, însă, sunt ca o carte: le citeşti pe chipuri povara pe care o poartă pe umeri. Mereu îngânduraţi, plini de riduri şi cu fruntea încreţită, de parcă întreg Universul s-ar fi prăbuşit atunci. Lipseşte, însă, o subspecie: lipsesc oamenii.
Câţi oameni veseli mai vedem pe stradă? Pentru câţi dintre noi fericirea durează mai mult de câteva minute???

Lipsa de gândire pozitivă (?), poverile zilnice şi muuulte altele de acest tip fac ca statisticile să arate în felul următor:
-rata suicidului se apropie vertiginos de 15 persoane la suta de mii de locuitori
-numărul românilor afectaţi de boli psihice s-a dublat în 2007
Statisticile nu indică nicăieri, însă, câţi dintre noi se trezesc vorbind pe stradă sau altecele de acest gen. Lăsând matematica deoparte, câţi dintre noi se (mai) consideră sănătoşi şi echilibraţi?

Cu adevărat, şcoala a luat-o razna!

2008-04-20T19:13:00.005+03:00

Până nu demult am considerat mass-media vinovată pentru întreaga virusare a societăţii cu informaţii negative despre învăţămîntul actual.
Nu am negat nicicând că incidentele prezentate nu ar fi aiurea rău, dar mi-am zis mereu că se omite cu reavoinţă şi prezentarea faţetei roz. Acum încep să înţeleg şi să dau dreptate acestor "mijloace de infectare în masă". Cum de?

1. Primul argument ar fi acela că mi s-a întâmplat să aud cu urechile mele cum se plângea o colegă că elevi de clasa a VII a i-ar fi spus că e handicapată (doar atât!) , iar ea nu a avut nicio reacţie şi şi-a continuat senină lecţia. Şi această lipsă de reacţie- după ce insulta i s-a adresat în timpul orei, verde în faţă! Până acum, profesorii bătuţi şi tot alaiul mi se păreau cazuri izolate. După ce constat că aud/ văd că situaţii de acest tip sau apropiate ca mesaj se petrec la tot pasul....

2. Al doilea argument ar fi acela că părinţii, partenerii noştri în educaţia copiilor, sunt total depăşiţi de situaţie sau atât de părtinitori încât îţi vine să îţi iei câmpii. Pot spune că sunt o norocoasă că am o clasă de elită, dar aceasta nu înseamnă că îmi lipsesc părinţii ce văd în proprii copii nişte îngeri, iar noi -eu şi colegii copilului- suntem cei care îi vrem răul şi complotăm constant împotriva lor. În asemenea situaţie, cadrul didactic fiind, nu-ţi vine să îţi iei câmpii sau să tratezi problema cu mai mult dezinteres? La clasa mea, repet, sunt cazuri izolate de acest tip, dar unii dintre colegii mei se confruntă zilnic cu indiferenţa sau, mai rău, "ultrasubiectivitatea" părinţilor...Ca să nu spun că veşnica placă "ce să-i mai fac, doamnă, ce să-i fac?" te lasă rece...

3. Multe (sub nicio formă toate!) din cadrele didactice sunt plictisite sau obosite. Pe de o parte, justificat, pe de altă parte, discutabil. Însă, fără să conştientizăm, amprenta lăsată de numeroasele dificultăţi întâmpinate în lipsa sprijinului familiilor elevilor se regăseşte mai adesea şi în calitatea viitorilor oameni cu drepturi depline.

Mi-e greu să cred că învăţământul românesc merge pe căi - din punctul meu de vedere- greşite, dar simt că trebuie să recunosc că aceasta e realitatea.....

Mult şi fără noimă

2008-04-20T18:54:00.004+03:00

Suntem o naţiune tare ciudată. Ne plângem constant că suntem săraci şi, cu toate acestea, ne permitem tot felul de luxuri doar pentru "a da bine în lume".

Şi ca proverbul "Săracului îi lipseşte tichie de mărgăritar" să fie perfect valabil şi în cazul nostru, ne prezentăm cu cele mai luxoase maşini, toalete sau "căsuţe". Nu ne trebuie 11-20 de camere, dar ne facem casă mare, că, deh, dacă-i musai, cu plăcere....

Vin Sărbătorile. Nu contează dacă discutăm despre Crăciun, Paşte, Anul Nou sau io-ştiu-ce, ideea este să cheltuim cât mai mult! Nu de alta, dar suntem un popor primitor, iar ospitalitatea trebuie să fie la zi! Ştim cu toţii că în această perioadă cele mai multe produse sunt de duzină, că scade considerabil calitatea bunurilor (mai ales a alimentelor) achiziţionate, dar, ce ne pasă?, noi ştim că trebuie să avem cât mai multe. Mai contează şi calitatea?Nu de data aceasta!

Eu am sentimentul că dorinţa de a afişa cât mai multe, de a ne oferi nouă şi de a oferi celorlalţi sentimentul bunăstării provine dintr-o frustrare cu rădăcini adânci ce ne macină pe noi toţi... Probabil că astfel unora dintre noi le mai creşte moralul, măcar pe moment, gândindu-se cât de multe au în momentul respectiv.....

despre Asociaţa Română a "Frecătorilor" de Mentă

2008-04-05T21:13:00.002+03:00

O asociaţie înfiinţată de oameni deştepţi. Cel puţin, ideea lor mi se pare deşteaptă; dacă rezultatul va fi sau nu cel scontat- rămâne de văzut. Metode de frecat menta, ghid practic pus la punct, tehnici variate...toate presărate cu ironie fină [iar mesajele sunt, uneori, izbitor de dure]!

În opinia mea, merită tras un ochi!

Un kilogram de nesimţire, vă rog!

2008-04-01T13:16:00.009+03:00

De prin liceu, "idealul meu în viaţă a început să prindă contur": să ajung NESIMŢITĂĂĂĂ!!!!!!

Nu pot spune că acum n-aş fi, dar până
1. să pot parca maşina pe linia de tramvai pentru a mă răzbuna pe "marile autorităţi" că nu au făcut suficiente locuri de parcare;
2. să dau un spectacol atât de beată încât să cad din picioare pe la mijlocul lui şi să se întrerupă "marele show!";
3. să tai (singurii) copaci din Tudor ca să mai fac încă 4-5 locuri de parcare în plus;
4. să arunc în sus tezele studenţilor şi, în funcţie de locul unde pică, să le acord notele "binemeritate";
5. să merg la praznic, nuntă sau cumătrie şi să plec cu sacoşa plină de banane, friptură şi ....... şi...pâinea feliată;
6. să mănânc până mi se face rău la întrunirile care conţin şi "o măsuliţă" în program şi ulterior să mă vaiet că mă doare îngrozitor burta mai e cale luuuungă!!!!

Într-adevăr, îmi doresc să devin nesimţită, numai că eu vreau un alt tip de nesimţire. De la dorinţa de a nu-ţi păsa de nimic şi până la dorinţa de a-ţi păsa exclusiv de tine e mare, mare distanţă!

"Neam" intr-un cuvant, "neam" in doua cuvinte....

2008-03-25T18:42:00.006+02:00

Astazi am predat elevilor mei scrierea corecta a cuvintelor neam/ne-am. Am solicitat niste enunturi cu ortogramele in discutie si au inceput sa imi "recite" ca din carti propozitii de tipul: Neamul romanesc este viteaz, neamul romanesc este harnic, neamul romanesc este pasnic.... Am aprobat una-doua din variante, dar, ulterior, mi-a venit acru de atatea bazdaganii si am incercat sa le povestesc cam care e treaba cu faimosul neam (asa cum vad eu, cel putin). Nu mi se pare firesc sa inoculez copiilor idei, din punctul meu de vedere, TOTAL ERONATE, si, cu toata lipsa de patriotism de care puteam da dovada, am inceput si eu sa alcatuiesc propozitii, dar de data aceasta de genul: Neamul romanesc mai are de mancat paine pana sa ajunga la gradul de civilizatie al altor popoare, neamul romanesc habar nu are de unde vine si incotro merge, neamul romanesc se hraneste doar din trecut, ca prezentul e cam gri, iar viitorul pare chiar negru.....
M-am intrebat daca am gresit cumva si daca e mai bine sa nu ii invat sa se imbete dintr-un pahar cu apa. Nu stiu cum era corect, dar de pe mana mea sigur nu vor iesi copii care sa recite poezii cu intonatie si atat! sau care sa dea frumos din cap. Asta e!

Papuci, papuci...

2008-03-15T20:27:00.007+02:00

O discuţie interesantă cu un coleg de-al meu m-a pus pe gânduri: am descoperit cu stupefacţie că termenul papuci înseamnă încălţăminte uşoară (fără călcâi), care se poartă în casă (sursa: dexonline.ro). Aş fi putut jura că încălţăminte şi papuci sunt sinonime...Se pare că doar noi, (multi dintre)cei din Moldova, percepem greşit acest termen....

M-am întrebat- oare câte alte lucruri am mai învăţat eronat, iar mie mi se par corecte de-a dreptul???

Gandindu-mă la acest lucru, îmi vine în minte o melodie:

Am auzit-o şi pe aceasta

2008-03-10T21:33:00.001+02:00

Cu o zi înainte de a începe postul, preotul dintr-un sat foarte apropiat de Iaşi le-a recomandat enoriaşilor să nu mănânce peşte seara, că sigur le va rămâne printre dinţi şi a doua zi...
Mare-i grădina Ta, Doamne!!!

Până unde merge imitaţia?

2008-03-08T17:37:00.007+02:00

Suntem o specie bazată într-o uluitoare măsură pe imitaţie. Tot ceea ce facem, modul nostru de a gândi şi de a ne raporta la tot cee ce ne înconjoară constituie, de fapt, o reproducere cvasiperfectă, a celorlalţi mai mari, mai mici sau pur şi simplu mai interesanţi...
Citeam o carte nouă a lui Haruki Murakami şi m-am oprit la un pasaj în care un personaj îşi exprima admiraţia faţă de Beethoven (parcă). M-am gândit cum tocmai faţă de Beethoven şi acesta, asemeni lui X, Y, Z... M-am întrebat dacă nu cumva nici măcar Marii nu sunt (nici pe departe) atât de mari pe cum se crede, ci e vorba de inoculare sau altceva înrudit cu aceasta...
Nu m-ar fi pus pe gânduri atât de mult toate acestea dacă aş fi avut în vedere doar aspecte ce ţin de ordinul raţionalului. Ceea ce m-a durut este că până şi aspectele ce ţin (sau ar trebui să ţină) exclusiv de afecte stau "în aceeaşi oală" cu cele ce ţin de raţional. De pildă, iubirea- nu ştiu câţi şi cât ar putea contrazice faptul că, în esenţă, aceasta este un comportament....imitativ! Mai recent, am re-citit că fericirea...se învaţă! Imitaţia- încotro? Imitaţia- până unde????

Religia în şcoli - anomalie sau normalitate

2008-02-29T20:13:00.004+02:00

Acest subiect este din ce în ce mai polemizat. Găsesc doar parţial justificare pentru acest fapt.

Eu consider că problema nu e neapărat existenţa acestei materii de studiu, cât tematica şi maniera în care se abordează această disciplină.

Personal, susţin obligativitatea religiei cu amendamentele de rigoare. Aceasta presupunând schimbarea radicală a conţinuturilor predate. Atfel spus, mi-ar plăcea ca religia să se transforme într-un fel sau altul de educaţie morală. În fond, nu aceasta este (ar trebui să fie) esenţa disciplinei de studiu în discuţie?

În acest mod s-ar elimina problema sutelor/miilor de cadre didactice care în prezent predau religie şi în cazul eliminării acestui obiect de studiu ar rămâne fără pâine şi chiar cred că ar fi un obiect de studiu util pentru oameni şi pentru societatea actuală, în general.

Nu-i critic nici pe cei care susţin eliminarea acestei discipline, şi aceasta întrucât cunosc bine sau foarte bine ceea ce se predă în şcoli la această disciplină. Mai mult, cunosc şi nemulţumirile părinţilor privind caracterul temelor pe care elevii din ciclul primar le primesc adesea la religie.

Iubire-"bebelou" de porţelan...

2008-02-24T11:17:00.005+02:00

Am citit pe un blog un text interesant şi dureros de real...

Mă gândeam cât de fragile-s iubirea, cinstea, faima-cât de greu ţi le construieşti şi cât de uşor se dărâmă cu toate! Iubirea- atât de frumos cântată în artă, atât de (frecvent) devastatoare în realitate!

Am încercat să desluşesc ce se poate citi în ochii unui părinte ai cărui copii sunt plecaţi de mult timp; sau ai cărui copiii sunt aici, lângă el, însă sunt deja plictisiţi sau resemnaţi cu boala celui care i-a dat naştere şi, sub pretextul unora din problemele vieţii, uită tot mai des să treacă pe ACASĂ.

Am privit cu interes persoane pe care le ştiam îndrăgostite cu luni în urmă şi acum, când ne-am revăzut, erau la fel de îndrăgostite, dar...de altcineva! M-am tot întrebat cum de iubirea poate fi atât de flexibilă şi bizară, dar răspunsuri-ioc!

Cu prima mea clasă de elevi am avut o relaţie specială: mă simţeam respectată şi apreciată şi am încercat să îi învăţ ce am crezut că e mai bine de ştiut. Am ţinut mult să le formez nişte deprinderi şi să încerc să-i fac să vadă că lucrurile pot fi privite şi altfel. Momentul despărţirii părea apocaliptic pentru fiecare (sau mulţi) dintre noi...lacrimi, promisiuni..... Acum, după mai bine de 3 ani, s-a aşternut uitarea...Se pare că e firesc să fie astfel...

Astăzi am auzit...

2008-02-09T13:54:00.000+02:00

Sora mea a stat o săptămână în spital. Nu grav, ci doar urât.
Reîntorcându-se, depănarea evenimentelor era inevitabilă. Ceea ce m-a îngrozit cu adevărat este faptul că Aidei, în urma unei mici complicaţii, i-a fost necesară doză dublă de anestezie. Pentru a putea avea această doză, i s-a luat mai bine de jumătate din anestezia următorului care trebuia operat: un copil de ţigan (pardon, rrom!). Pe scurt, replica ce a însoţit decizia aceasta a fost: "Nu te teme, că nu moare de la atâta lucru!"

Am ascultat şi am rămas interzisă.

Despre un interviu interesant

2008-02-05T07:13:00.000+02:00

În urmă cu ceva timp, am fost la unul dintre cele mai interesante interviuri la care am participat vreodată.

Nu am fost "fericita câştigătoare a jobului respectiv" [:)], dar aceasta nu mă împiedică să vorbesc cu drag despre acel moment, despre ei.. După ce am ieşit, am derulat în minte moment cu moment ca să pot analiza mai bine tot ce s-a întâmplat.

Firma se ocupa de credite nebancare ( pe româneşte, era un gen de macroamanet). Băieţii s-au dezvoltat frumos (au vreo 6-7 puncte de lucru doar în Iaşi şi nush câte în ţară) şi acum aveau nevoie de un director de marketing "pe bune".

La masa de la care primeai întrebări erau 4-5-6- inşi. Oricum, un număr impresionant pentru prima etapă a unui interviu. Cu toate acestea, atmosfera era extrem de relaxată. Toţi tineri şi entuziaşti. Se simţea că puneau suflet în tot ce ziceau/făceau, chiar dacă doar unul din ei era patronul.

Ştiau exact ce vor, cum trebuie să arate omul pe care îl căutau şi ce are de făcut acesta. Răspundeau la orice tip de întrebare ce avea câtuşi de puţin tangenţe cu jobul în cauză, urmărind constant să vadă dacă ai înţeles.

Nu te făceau se te simţi ultimul om şi îţi creeau sentimentul că tu, intervievatul, chiar contezi pentru ei. Nu te obligau să vorbeşti despre ceva ce nu vroiai, ci te lăsau să spui ce şi cât consideri tu că e de ajuns. Cu siguranţă, citeau printre/ pe lângă/ pe sub rânduri ceea ce îi interesa.

Ceea ce mi s-a părut ciudat e că niciunul din ei nu era exclusiv responsabil de resurse umane. Nu ştiu cum am deviat noi discuţia (că am stat acolo mai bine de jumătate de oră) şi mi-au zis că abia au angajat ăăăăă..."responsabil HR". Oare de ce nu era şi proaspătul recrutat acolo?

După mai bine de o lună (?), încă mă mai gândesc uneori la ei. Chiar mi-a plăcut! Bravo lor că sunt băieţi deştepţi!

(de)plânsul ca stare de fapt

2008-01-31T12:36:00.000+02:00

Probabil că mersul cu mijloacele de transport este cel mai bun mod de a obţine "informaţii despre informaţii". Nu există să mergi o dată fără ca măcar doi să nu dicute despre ce noutăţi mai apar în politică, agricultură, în viaţa Iaşului sau ... a lor!

Desigur, fiecare informaţie furnizată este atent filtrată şi, inevitabil, privită din unghiul care îi convine celui ce vorbeşte.

Indiferent despre ce este vorba, prima (şi, de cele mai multe ori, singura!) perspectivă din care este abordată problema este cea negativă. Indiferent dacă omul tocmai a dus vaca la păscut sau copilul la şcoală, indiferent dacă i s-a mărit salariu recent sau şi-a cumpărat mobilier nou în casă, discuţia nu poate să constea decât într-o ultravăicăreală autentică.

Mi s-a părut suspect că toată lumea în jurul meu se plânge şi am intrat pe "www" să văd şi eu cam cât de real e ceea ce am observat şi daca nu cumva sunt eu prea (!) subiectivă.
Din punctul meu de vedere, statisticile în acest sens sunt îngrijorătoare: românii sunt pe primele locuri -adesea chiar premianţi cu coroniţă-la capitolul nefericire!

M-am întrebat cum se poate justifica acest fenomen. Sincer, nici acum nu am certitudinea că ştiu cu adevărat. Poate că, într-adevăr, ne lipsesc mult mai multe decât altor naţii, însă mă gândesc că românii nu ştiu să aprecieze ce au. Sau poate că românii nu sunt "dispuşi" să fie fericiţi...

Promit să mai fac săpături, poate poate descopăr adevărul...

Una din faţetele mediului universitar, cu drag

2008-01-30T16:48:00.000+02:00

De câteva zile, mai precis de când a început sesiunea, îmi promit să scriu despre un aspect întâlnit relativ frecvent în învăţământul universitar.

Nu vreau să dau nume sau să ponegresc persoane, ci doar să declam anumite comportamente dureros de des întâlnite.

A venit vremea când s-au programat examenele: 4 bucăţi într-un interval de 24 de ore, respectiv 3 bucăţi in 24 de ore. Primele 24 de ore erau la distanţa de 5 zile de celelate, dar ... mă încântă?

M-am apucat să citesc un curs pe care scria mare: "Document de lucru exclusiv pentru studenţii masterului...". Această sintagmă nu mi-ar fi atras atât de mult atenţia dacă nu aş fi regăsit în conţinutul documentului exact aceeaşi materie pe care ne-o predase dumnealui cu ani în urmă, când era titular pe altă disciplină. Nici acest fapt nu m-ar fi deranjat atât de tare dacă nu aş fi găsit în conţinutul său sumedenia de greşeli ortografice/incoerenţe per pagină, ca în facultate.

La cele mai multe din cursuri, am avut de realizat şi referate. Până în prezent, când se termină sesiunea, eu habar nu am cum au fost. Mă întreb de mulţi ani încoace, măcar la coperta lor se uită cineva?

E drept, am avut parte şi de profesori ce meritau pe deplin respectul nostru. Din punctul meu de vedere, pentru că îi simţeam că sunt ACOLO, pentru că îi interesa (şi cred că le şi plăcea) ce făceau. Din păcate, astfel de Oameni sunt tot mai rari...

Personal, am conceput "întreaga afacere" ca pe un parteneriat. Sincer, de câte ori m-am aflat la catedră - şi am avut suficiente momente de acest fel- am încercat să nu mă abat defel de la acest principiu. Toată problema e că întotdeauna unii sunt mai egali decât alţii!

Ziare şi reviste

2008-01-21T17:24:00.000+02:00

M-am uitat pe un clasament al celor mai citite ziare şi reviste şi am rămas înmărmurită uitându-mă la ce loc ocupă Libertatea.
Am avut constant sentimentul (sau speranţa) că ziarele şi revistele de scandal sunt bune cel mult în concedii. Deşi era de aşteptat ca românii să aibă grija de capra vecinului mai mult decât alte naţiuni puse la un loc, parcă aş fi vrut să citesc altceva în topul cela.
Mă întrebam câţi mai citesc astăzi reviste sau/şi ziare culturale, sau nu, măcar din cele care au câtuşi de puţin ceva inteligent. Deşi nu sunt înflăcărată după ziarul Gândul, am văzut că e muuuuuuuuuuult devansat de ziare cu puzderie de gagici goale, crime, vedete cărora le-a apărut celulita şi veşnicele telenovele. Oare aceasta ne caracterizează pe noi (ca naţiune) cel mai bine?